Sa vorbesti despre pustnici in mileniul trei e cel putin hazardat. Cine sa creada ca exista oameni atat de insetati de prezenta lui Dumnezeu, incat sa se-ascunda prin salbaticiile muntilor, ca sa fie singuri cu El? Dar ei exista. Muntii Neamtului ascund si azi prin vagaunile lor calugari-sihastri, ale caror rugaciuni neincetate bat la portile cerului, cerand iertare si mantuire pentru noi toti
Javina pamantului
Sade pe o banca din lemn negeluit, sprijinit ciobaneste intr-un baston. Deprinderile tineretilor! Are infatisarea lui Dumnezeu, din inchipuirile mele de copil. Un taran drept, cu umerii largi, invelit intr-o bunda, cu barba si plete de un alb nefiresc. Isi incepe fiecare fraza solemn, usor cantat, cu un pronuntat accent moldovenesc, care lasa urme fine in auz, precum o sanie pe zapada.
"Cand am venit io aicia in munti ierau cinzaci di sihastri. Daca intalneai vreunul, iti spunea pi numi, asa ierau de induhovniciti. Si douazacisisapti di maici ierau, intri cari maica Zenovia iera fiica di ministru din Bucuresti. S-avia acte di la Carol Intai, ca sa poata sta in toati padurili. Avia saizaci di ani di pustinicie".
As vrea sa-l intreb daca mai exista si astazi pustnici in Muntii Neamtului, munti despre care se spune ca au mai crescut cu un stat de om, din osemintele sihastrilor care s-au nevoit prin pesterile si vaioagele lor. Parintele tace. Fosnetul naturii se aude mai clar. Cantec de greieri, bateri de aripi si poate mugurii pomilor pleznind in floare.
"Odata am gasit un bordei intr-o pestera. Pi usa iera scris: aici locuiesti javina pamantului. Iera chilia ierodiaconului Cristofor, pi cari l-am intalnit mai tarziu. Avea cu el, intr-o geanta, un craniu galban cum ii ciara si mirosa a mii di parfumuri - iera capul unui sfant care pustnicise pe-aici. Intr-o noapte, sfantul i s-o aratat ierodiaconului Cristofor in vis, si i-o
