Rapidiştii vor să-şi întărească ofensiva cu David Siradze (28 de ani), vîrful reprezentativei Georgiei
Dezamăgiţi de Joao Paulo Pinto (29 de ani) şi de Radomir Djalovici (26 de ani), atacanţi care au costat împreună 1,5 milioane de euro şi care au marcat doar 3 goluri în acest sezon, giuleştenii caută deja un vîrf pentru sezonul viitor. Astfel, David Siradze, internaţional georgian, se află în probe la Rapid, iar Viorel Hizo îl va urmări timp de o lună. "Siradze a făcut deja un antrenament cu noi vineri dimineaţă. E liber de contract, iar la finalul campionatului vom decide dacă îl păstrăm sau nu", a spus tehnicianul din Grant.
Pancu îl laudă
În iarnă, gruzinul a dat probe şi la Terek Groznîi, echipă la care activează şi românii Florentin Petre, Andrei Mărgăritescu şi Daniel Pancu. Fostul rapidist spune că giuleştenii ar face o afacere bună cu Siradze: "E un fotbalist care are numeroase calităţi şi cred că ar putea marca multe goluri pentru Rapid. La Terek nu a fost oprit pentru că exact cînd el era în probe s-a schimbat regulamentul în Rusia, maximum 6 străini în lot. A fost oprit doar Arthuro, cel care a venit de la Steaua, şi s-a renunţat la Siradze".
"Principala problemă a Rapidului o reprezintă atacul. Vîrfurile noastre nu numai că nu înscriu, dar nici nu au atitudine de marcatori. Aici trebuie să ne întărim"
GEORGE COPOS, patron Rapid
3 goluri în 19 meciuri a marcat David Siradze pentru "naţionala" Georgiei
FLASH
Ajutor din străinătate
După ce ygsp.ro a dezvăluit situaţia teribilă în care trăieşte Ionuţ Zainea, 15 ani, mijlocaş la juniorii Rapidului, mulţi cititori s-au oferit să-l sprijine. Cu bani, cu echipament sau chiar cu o masă zilnică. Un puşti de 13 ani din Canada, care a citit articolul pe Internet, a promis că îi va trimite echipament, iar un român stabilit în