Sarbatoarea zilei de 1 Mai a devenit, de multa vreme, o traditie.
"Ziua internationala a muncii", adoptata dupa reprimarea dura cu peste un secol in urma a unei miscari greviste in SUA, si-a pierdut insa de mult caracterul de clasa. E drept ca regimurile totalitare (nazist si comunist) sau miscarile politice extremiste au incercat sa-i dea semnificatii deosebite. In Romania, sub regimul comunist, ea era serbata cu defilari, mitinguri uriase, serbari omagiale etc. In tarile democratice, 1 Mai a devenit o sarbatoare a tuturor, o minivacanta de primavara pentru toata populatia activa. Dupa 1989, ea ar fi putut sa capete si pe plaiurile mioritice acelasi rost, de zi de relaxare pentru cei angajati in munca, de sarbatoare pentru renasterea naturii. Suprapunerea cu traditionala sarbatoare de Armindeni adauga zilei libere si alte prilejuri de petrecere, de bucurie.
Lucrurile nu stau, la noi, asa. Dupa caderea comunismului si eliminarea semnificatiei politice pe care el o dadea acestei zile, partidele renascute, in special cele de stanga, au incercat mereu sa o anexeze propagandistic. Serbarile campenesti, iesirile "in natura", petrecerile "la iarba verde" au devenit pretexte pentru insinuarea doctrinelor partinice, pentru popularizarea diverselor programe politice. Partidele la putere si-au insotit tentativele cu acordarea unor facilitati, cu spectacole gratuite si mici cadouri din produse alimentare, marcate, evident, cu sigla proprie. Pe fondul saracirii generale a populatiei tarii, aceste "actiuni" au prins, s-au transformat in modalitati de mentinere a clientelismului politic. Electorilor potentiali li se amintea astfel ca politicienii votati de ei fac, totusi, ceva. Pentru o multime putin informata in legatura cu concretizarea programelor partinice, derutata de dificultatile vietii de zi cu zi, "atentiile" au reprezentat ceva, au fost o dovada ca polit
