La 8 mai se serba Ziua mondială a Crucii Roşii. În România, în cei 113 ani de existenţă, societatea se transformase dintr-o instituţie de binefacere patronată de prinţi şi regine într-o organizaţie de masă în sprijinul politicii demografice a partidului şi a statului.
CRR, SUB PATRONAJUL REGINEI MARIA
În vara anului 1876, principele Dimitrie Ghica, alături de Dimitrie Sturza, Grigore Cantacuzino, Carol Davila, A. Fotino şi Panait Iatropol, a organizat Societatea de Cruce Roşie din România (CRR), cu sediul la Spitalul Colţea (unde se afla şi Eforia Spitalelor Civile). Pentru un deceniu, a funcţionat în paralel şi o "Societate de Cruce Roşie a doamnelor", care strângea fonduri şi pregătea voluntari. Din 1915, a existat o singură instituţie de profil, sub patronajul Reginei Maria. "Crucea Rosie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste", a îndemnat nepoata Reginei Victoria la ceremonia de unificare. Şi-a respectat cuvântul în timpul primului război mondial, când a devenit un model de abnegaţie pentru voluntarii CRR, acordând primul ajutor în spitalele de campanie. Impresionaţi de curajul ei, mulţi au supranumit-o de atunci "regina-mamă", "mama răniţilor" şi "regina-soldat". Adeseori, mândră de descendenţa sa din Casa Regală a Albionului, îi plăcea să povestească o întâmplare: "Se inocula contra tifosului exantematic tot personalul unui spital; singură, o «nurse» (soră, n.r.) bătrână rezista şi când s-a încercat să o convingă, baba a răspuns foarte mândră: «Sunt englezoaică»."
La finele "marelui război", CRR a îndeplinit misiuni de combatere a bolilor contagioase (tuberculoza, malaria, holera), răspândind totodată în mediul rural normele elementare de igienă sanitară. Bunăoară, în 1920, echipele CRR, formate din
