Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6 trucuri pentru a preveni infecţiile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 mai 2009 ·

Microbii sunt prezenţi în tot ceea ce ne înconjoară. De exemplu, în vasul de toaletă se găsesc trei milioane de bacterii, doar câteva dintre ele fiind suficiente să ne îmbolnăvească atunci când avem sistemul imunitar slăbit. 1Spală-te pe mâini 20 de secunde!

Microbii pot trăi chiar luni pe orice obiect cu care ai contact în mod frecvent, precum tastatura calculatorului sau întrerupătorul de lumină. Poate părea banal, dar cea mai bună metodă de a preveni contractarea lor este să te speli cât mai des pe mâini.

Specialiştii îţi recomandă să te speli minuţios pe mâini, folosind apă şi săpun, timp de 20 de secunde, după care să le usuci cu un prosop de hârtie. Dacă nu ai această posibilitate, poţi apela la gelurile sau la şerveţelele umede pe bază de alcool.

2Nu împrumuta lucrurile personale!

Periuţa de dinţi, prosopul, lama de ras, batista şi unghiera sunt toate surse prin care agenţii infecţioşi se transmit cu uşurinţă. De aceea, este indicat să nu foloseşti aceste obiecte la comun şi să le înlocuieşti cu altele noi la intervale regulate de timp.

3Nu face sex neprotejat!

Infecţiile cu transmitere sexuală pot fi prevenite dacă vei folosi singura metodă sigură, prezervativul. Foloseşte acest tip de contracepţie dacă nu ai siguranţa că partenerul tău nu este purtător al unei astfel de boli sau dacă ai parteneri sexuali multipli.

4Acoperă-ţi gura atunci când tuşeşti sau când strănuţi!

Chiar dacă nu eşti bolnav, este important să foloseşti un şerveţel sau o batistă atunci când strănuţi sau când tuşeşti. Virusurile se răspândesc rapid în aer odată cu micile particule de salivă. De exemplu, virusul gripal călătoreşte cu 90 m/s. Astfel, inconştient, poţi transmite germenii şi altor persoane. Atenţie însă, nu este recomandat să pui palma la gură atunci când tuşe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 49 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum o ora
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii, pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 / Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Papa Leon numeşte un francez în fruntea unei comisii a Vaticanului care se ocupă de abuzurile comise de cler

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Papa Leon al XIV-lea a numit sâmbătă un arhiepiscop francez în fruntea Comisiei Vaticanului care se ocupă de abuzurile sexuale comise de cler, aceasta fiind prima sa iniţiativă publică menită să comb

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°