De cateva zile previziunile referitoare la criza au devenit un fel de cartof fierbinte pe care politicienii si-l arunca in incercarea de a se disculpa pentru populismele desantate din campania electorala.

Asadar ce stiau, ce nu stiau, ce ar fi trebuit sa stie si ce n-au vrut sa stie politicienii pe vremea cand promiteau care lefuri cu 50% mai mari pentru profesori, care o Romanie mandra si prospera?

Ce stiau?

Stiau ca vine criza. Ea era deja o realitate crunta dincolo de ocean si primul val tsunami lovise deja Europa. In toamna a avut loc primul summit european dedicat crizei.

Presedintele Basescu si premierul Tariceanu au discutat cu omologii lor europeni, deja cam palizi, despre criza si este cu neputinta sa nu fi constientizat pericolul ei. In plus, inca de prin luna septembrie in Romania incepusera problemele.

Un semnal grav de alarma a fost cand Dacia Renault a decis primul val de somaj tehnic. Au urmat Oltchimul si alte mari combinate din domeniile lovite de prabusirea comenzilor externe. Nu era nevoie asadar de cine ce stie ce simt al anticipatiei pentru a sti ca si in Romania va fi criza.

Ce nu stiau?

Dimensiunile crizei nu puteau fi anticipate, intr-adevar, si nimeni nu le-a anticipat. Nici acum ele nu pot fi complet evaluate.

Aceasta imprevizibilitate absoluta a fost provocata si de faptul ca am avut initial o criza financiara devenita criza economica. Precedenta mare criza mondiala a avut cu totul alte caracteristici si s-a manifestat in absenta unui factor care schimba fundamental datele problemei: globalizarea.

Aceasta a potentat enorm propagarea crizei, care dintr-un americana a devenit, cat ai clipi, mondiala. Viteza de propagare, forta de propagare, durata seismului au depasit toate asteptarile.

Ce ar fi trebuit sa stie, dar n-au vrut?