George Ardeleanu, "N. Steinhardt si paradoxurile libertatii. O perspectiva monografica", Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 532 pag.
George Ardeleanu nu l-a intalnit pe autorul Jurnalului fericirii decat in textele lui, in documente si marturii. Constiinta exemplara a societatii romanesti din secolul XX, N. Steinhardt face postum obiectul unui cult care-i saraceste complexitatea paradoxala. Or, tocmai aceasta l-a interesat in asemenea masura pe universitarul de la Literele bucurestene, incat i-a consacrat peste un deceniu de cercetari. A citit atent toate scrierile publicate si inedite, a studiat arhiva de la Rohia, dosarul de Securitate imens (1959-1989), a fisat toate referirile la subiectul lui din amintirile celor ce l-au cunoscut, apoi a scris o reconstituire a "vietii si operei", contextualizate in epoca. Rezultatul acestei munci facute cu pasiune, dar si cu distanta critica necesara, cu o argumentare ce privilegiaza faptele documentate si citatele montate cu inteligenta de romancier (care-l duc la corelari si descoperiri), e o carte pasionanta si impresionanta pentru orice fel de cititor, cum n-a mai fost pana acum nici o monografie de scriitor roman. Realizarea e cu atat mai mare, cu cat personalitatea paradoxala a lui N. Steinhardt e mai dificil de inteles in toate dimensiunile ei: evreu si crestin, liberal-conservator, cosmopolit national, moralist tolerant, bun si malitios, intelept si copilaros, ascet si sociabil s.a.m.d. Iar doctorul in Steinhardt (summa cum laude) ni-l restituie ca un spirit viu, autentic, urmarind nu doar constantele biografiei si operei, ci si "fracturile identitare ori spirituale, incongruentele, discontinuitatile...". Principalul element de "identificare" a lui George Ardeleanu cu subiectul cercetarii sale e unul care ne priveste pe toti, si anume tema libertatii: "cum sa-ti protejezi libertatea (macar individuala