A crescut legănat de cântecele populare ale bunicii sale şi a devenit un solist apreciat, în compoziţia unei trupe recunoscute pentru originalitate şi pentru sonorităţile exotice Flavius provine dintr-o familie de oameni iubitori de frumos, de muzică şi de artă. Mama sa este profesor de muzică iar tatăl, profesor de istorie, dar şi un pasionat epigramist. „De la mama am moştenit echilibrul, plăcerea de a fi între oameni, iar de la tata, încăpăţânarea de a duce lucrurile până  la capăt şi spiritul de organizare. El este un om foarte raţional şi calculat şi mi-a transmis asta şi mie, deşi pare cam paradoxal pentru un artist”, povesteşte Flavius. Acesta şi-a petrecut copilăria într-un loc de vis, încărcat de folclor: Valea Şieului. A mai apucat legănuţul de lemn, lângă care stătea bunica sa şi îl adormea în cântece. „Drumul gării din Beclean” era unul dintre ele. „Nu ştiu ce era cu drumul ăla din Beclean, că mă adormea imediat, deşi nu era chiar un cântec de leagăn, era un cântec aşezat”, relatează amuzat solistul.

Cel mai bun proiect etno

„În primii cinci ani de viaţă, îmi spunea mama, că mai mult cântam decât vorbeam. Ascultam ABBA, Boney M., ce era în vogă pe atunci. Mă jucam cu tubul de spray, care era microfonul, şi cu chitara de jucărie”, îşi aminteşte artistul. La trei ani, a avut prima chitară adevărată. „Peste noapte, am ajuns vedeta căminului şi toate educatoarele se bazau pe mine la toate serbările”, îşi aminteşte el. Mai târziu, lumea avea să se bazeze pe el pentru „serbări” mai importante, deşi ai lui nu îi preconizau cine ştie ce viitor în muzică. Dar mama sa l-a lăsat să meargă pe drumul lui şi l-a sprijinit. E drept, când îi dădea vreo „temă” muzicală îl  găsea în cameră în plină inovaţie şi inventivitate artistică. Primii oameni care i-au remarcat cu adevărat talentul au fost nişte  irlandezi. Fiind plecat cu o bursă de stu