"Sunt prudent, nu efervescent ca sampania, care da sa iasa din pahar"
La 26 de ani e considerat marea voce a operei romanesti. Bucovinean, mezinul unei familii cu 13 copii, a izbutit sa ajunga din satul Malini pe marile scene de opera ale lumii. O poveste adevarata, care dovedeste ca viata bate orice roman
Baiatul din corul bisericii
- De la premiera bucuresteana a operei "Evgheni Oneghin", iubitorii de muzica lirica iti rostesc numele cu nesfarsita admiratie: noua voce de aur a operei romanesti. Cand a inceput sa-ti "licareasca" talentul?
- Eu m-am nascut, practic, cu muzica de jur imprejurul meu. Sunt cel mai mic dintre treisprezece copii, iar in familia mea numeroasa, toata lumea canta: parintii, bunicii si fratii. Fiecare canta la cate-un instrument, dar si vocal. La noi acasa, in Malini, satul bucovinean devenit celebru datorita lui Labis, marele poet disparut prematur, nu trebuia neaparat sa existe vreun motiv ca sa ne punem pe cantat. Ne vedeam de treburi, de gospodarie, de munca la camp, dar si cantam. Suntem o familie extrem de vesela, foarte afectuoasa si foarte unita, iar unul dintre firele invizibile care ne tinea legati era cantul. Sigur ca eu am fost oarecum privilegiat, in sensul ca am beneficiat de cunostintele acumulate de fratii mei mai mari. Unii studiasera ceva muzica la scoala, asa ca eu am deprins de mititel cititul notelor psaltice (muzica bisericeasca). In plus, mama ma lua cu ea, in fiecare duminica, la biserica. Cand aveam trei ani, tin minte ca spuneam deja "Crezul". Mama canta in corul bisericii, la vocea a doua, si asa am invatat si eu sa cant. Dupa care am inceput sa-mi modulez "viersul" si sa cant la toate vocile. Ce-i drept, Dumnezeu m-a haruit cu o ureche muzicala mai deosebita. Mai tarziu, dupa ce am inceput sa pricep cum sta treaba cu muzica, am prins sa-i invat si pe fratii mei cum sa ca
