Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Gheorghe, la un pas de prima semifinală Eurovision

Publicat in Gandul, duminică 10 mai 2009 ·

Astăzi - repetiţie cu public, mâine - cel dintâi act al competiţiei

Elena Gheorghe intră în linie dreaptă cu pregătirile evoluţiei sale din finala Eurovision de la Moscova. După conferinţe de presă, întâlniri cu oficialii români din capitala Rusiei, petreceri şi probe de tot felul, reprezentanta României va trăi emoţiile show-ului cu sala plină. Ca la fiecare ediţie, ultima zi dinaintea competiţiei este rezervată pentru două repetiţii integrale ale spectacolului din ziua următoare. Astăzi, pe scena din Olympiysky Arena vor avea loc două repetiţii generale ale primei semifinale (programate pentru 12 mai), dintre care ultima va fi cu public.

Echipa românească este în grafic: detaliile coregrafice au fost puse la punct, repetiţiile de până acum au decurs fără incidente, iar Elena a intrat de câteva zile în posesia celui mai important element de scenografie: „tronul” de peste 100 kg, care imită o stâncă, esenţial pentru povestea cu trimitere la iele pe care se mizează. Un alt atu pe care se bazează Elena, pe lângă piesa The Blakan Girls a lui Laurenţiu Duţă, este fizicul: jurnaliştii prezenţi la Moscova au decretat că este cea mai frumoasă concurentă. În ceea ce priveşte rezultatele din concurs, ele vor fi decise în egală măsură de public, prin televoting, şi de un juriu de specialişti.

Românii din afara graniţelor noastre o vor putea vota pe Elena doar urmărind transmisia televiziunii publice din ţara în care se află, pentru a afla numerele de telefon alocate piesei noastre. Cea de-a doua semifinală Eurovision va avea loc pe 14 mai, iar finala este programată pe 16 ale lunii, toate etapele putând fi urmărite în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

La Moscova, 9 mai, Ziua Victoriei, a fost precedată de o petrecere a Bulgariei, la care au fost invitate şi reprezentantele României. Elena şi colegele ei au evoluat într-un spectacol care se va

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°