Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri

21 ianuarie 1979 (n.r. - continuare)

Să ne cunoaştem pe noi înşine şi să nu obosim în inutile ocoluri prin detalii. E ger pe planetă şi suntem încotoşmănaţi şi purtăm măşti cu calorifer în ele. Suntem îmbrăcaţi gros şi ne întâlnim şi ne îmbrăţişăm şi noi credem că ne îmbrăţişăm noi, unii pe alţii, dar se îmbrăţişează hainele noastre şi măştile noastre.

Ce-ar fi să cumpărăm, Elena, o şaretă şi să ne cunoaştem împrejurimile fiinţei noastre? Eu ştiu că nu se poate asta şi ştiu şi de ce: din cauza lui Andrei. Care e ca atâţia compatrioţi ai noştri în faza în care nutreşte credinţa că a cunoaşte înseamnă a umbla repede dintr-o capitală într-alta, cu ochii împăienjeniţi de somn, a nu înţelege nimic şi a te lăuda apoi într-un cerc de prieteni că ai fost în toate continentele. Uite, Andrei chiar îmi spune:

- Tati, dar mama a pus chiar piciorul pe pământul Elveţiei? Hai să facem ceva să pun şi eu piciorul, cum a făcut dumneaei la Zürich, când aţi stat două ore pe aeroport, când aţi continuat călătoria spre Paris.

Sau la un moment dat mi-a spus, când a intrat în Germania:

- Îţi dai seama, tati, că o să le pot spune colegilor că am fost şi în Germania Federală?! Ce fericit sunt, tati!

El încă nu ştie că sporul de cunoaştere şi de consolidare sufletească nu e că a fost cum crede el şi-n Ungaria, şi-n Cehoslovacia, şi-n RFG, şi-n Austria, ci că mi-a spus acum câteva zile, în sfârşit:

- Tati, nu mai pot de dor de-acasă!

Dacă în băiatul meu s-a putut trezi un sentiment patriotic real, exprimat fără lozinci şi fără o întorsătură profitabilă de frază, înseamnă că drumul nostru în Austria şi-a atins ţinta sa cea ma