Tânără, exuberantă, frumoasă, singura femeie din România cu brevet de căpitan de cursă lungă, dar mai presus de toate, iubită de români.

Principesa Ileana, căci despre ea este vorba, şi-a găsit vocaţia destul de târziu, dar parcă prea devreme. Strălucita nuntă de la Sinaia, cu principele Anton de Habsburg Toscana, din 27 iulie 1931, mi-a rămas adânc întipărită în minte şi suflet din poveştile bunicii. Tot aşa am aflat de întrecerile sportive de atunci, de sărbătorile naţionale, dar mai ales de paradele de 10 Mai, de la care nu lipsea principesa. Domniţa Ileana a îmbrăcat uniforma asistentelor de Crucea Roşie, la fel cum mama ei a purtat-o în timpul primului război mondial. La fel au vindecat şi suflete, rănite sau nu...

O VIAŢĂ. Principesa Ileana s-a născut în anul 1909 în România, a studiat la Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie, a fost preşedinta Asociaţiei Creştine a femeilor române. A avut şase copii cu principele Anton, iar după divorţul de acesta s-a recăsătorit cu dr Ştefan Isărescu, un altfel de vindecător. Înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial a locuit în Austria, revenind în ţară în anii războiului, unde a locuit până la abolirea Monarhiei la 31 decembrie 1947, părăsind definitiv România la sfârşitul anului 1948. Nu şi-a uitat obârşia românească, luând cu ea un pumn de ţărână de la Castelul Bran, pe care l-a iubit atât de mult. A locuit o vreme la Buenos Aires, unde a înfiinţat un cămin ce a purtat numele mamei sale - Regina Maria, cămin destinat refugiaţilor politici români, iar din 1950 s-a stabilit la Boston.

SCHIMBAREA. Minola, fiica ei cea mare, a pierit în faţa mamei şi a copiilor într-o cumplită explozie a avionului cu care decola, băiatul ei, Ştefan, a căzut de pe cal, s-a lovit la cap, fiind multă vreme în comă. Principesa Ileana a înţeles că nenorocirile care o copleşeau erau