Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sleiţi de puteri

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 10 mai 2009 ·

Bănăţenii sînt epuizaţi fizic înaintea derby-ului cu Dinamo, Balint şi Iancu acuzînd o stare de oboseală a echipei

Frecvenţa meciurilor din Liga 1 şi partidele de Cupa României, unde Poli a ajuns în finală, i-a epuizat pe timişoreni, care încep să acuze o stare de oboseală avansată, înaintea seriei de foc din campionat, cu Dinamo (et. 31, deplasare), Steaua (32, a), Urziceni (33, a) şi FC Braşov (34, d).

Primul care a sesizat pericolul a fost chiar tehnicianul Gabi Balint, care a tras din nou semnalul de alarmă după meciul cu Galaţiul. "Nu prea am văzut multe lucruri bune, nu prea am ce să evidenţiez, dar să ne bucurăm totuşi, pentru că am luat trei puncte. După meciul cu CFR am fost trişti, oboseala e de asemenea evidentă la jucătorii noştri. Am încercat să vorbesc cu băieţii, să nu mai jucăm pe ideea: «Minge aruncată înainte, să-l omorîm pe Gigel»", a declarat Pele.

După ce a refuzat scuza oboselii, repetată obsesiv de Balint, Marian Iancu a admis ieri şi el evidenţa. "O victorie norocoasă. Meritată, dar norocoasă. Sînt nemulţumit de joc, nu putem ajunge aşa în vîrful clasamentului, dar mă mulţumesc cele trei puncte. Din nou Gigel şi Parks au ratat 7-8 ocazii lamentabil, cu poarta goală. Mă îngrijorează mai ales că se apropie meciurile cu Dinamo, Steaua şi Urziceni. Dar trebuie să recunosc că oboseala şi-a spus cuvîntul în jocul nostru", a conchis Iancu.

Alexa: "Titlul încă se joacă"

Dan Alexa, căpitanul lui Poli, speră să se refacă pînă la ora meciului cu Dinamo, din etapa viitoare, după ruptura fibrilară la inghinali. "Această victorie ne dă moral în perspectiva meciului cu Dinamo. Vreau neapărat să îmi revin pînă atunci şi să fiu în teren la acea partidă. Oricum, titlul încă se joacă. Rămînem în luptă pînă la final", a declarat fostul dinamovist. (Adrian Bucur)

Oţelarii acuză arbitrajul

Mari

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 58 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 22 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 33 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 2 ore
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°