Florian Bichir: "Pe 7 mai 1945, şeful OKW - Comandamentul Suprem al Armatei Germane, generalul Alfred Jodl, a semnat documentele capitulării necondiţionate a tuturor forţelor germane în faţa Aliaţilor."

Documentul preciza că operaţiunile militare vor înceta ziua următoare, pe 8 mai 1945. În ziua următoare, generalul Wilhelm Keitel şi alţi reprezentanţi ai OKW-ului au plecat la Berlin şi au semnat un document similar. Deşi, în Occident, capitularea Germaniei a fost aflată în aceeaşi zi, din cauza diferenţei de fus orar, în Uniunea Sovietică vestea a ajuns abia pe 9 mai, această dată fiind proclamată Ziua Victoriei.

După nici doi ani, în 1947, începea Războiul Rece, iar germanii aflaţi în zona de protecţie a Aliaţilor s-au pus cu entuziasm în slujba luptei anticomuniste. Mulţi istorici şi analişti militari s-au întrebat, e drept după 1947, dacă nu cumva a fost vorba despre o greşeală strategică a preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, care în 1943, la conferinţa de la Casablanca, din Maroc, a cerut „capitularea necondiţionată” a Germaniei şi aliaţilor ei. Disperaţi în faţa tăvălugului bolşevic, germanii au crezut că sunt predaţi lui Stalin şi au luptat până la ultima picătură de sânge. S-au irosit astfel, după cum observau unii specialişti militari occidentali, zeci şi mii de oameni care ar fi fost folositori ulterior în Războiul Rece. Istoria nu se face cu dacă! Poate a fost nevoie ca Germania să se predea necondiţionat, pentru ca sistemul nazist să dispară cu desăvârşire.

Pe 9 mai 1945, România era deja sub cizma sovietică. După război, România a recâştigat Transilvania şi a pierdut Basarabia şi Bucovina, iar jugul roşu se aşeza ca un ştreang pe gâtul unei naţiuni. Pentru mulţi, România dispărea de pe harta Europei, până în 1989.

Putem serba Ziua Victoriei? Evident, pentru că Europa a scăpat de un dement precu