Ieri, la Curtea de Argeş a fost pusă piatra de temelie a necropolei regale care va adăposti toţi regii României, precum şi episcopii pe care i-a avut Argeşul. Evenimentul s-a petrecut în prezenţa Alteţei Sale, Principele Radu, şi a Episcopului de Argeş şi Muscel, Calinic. Sursa: Sorin Badea În biserica episcopală de la Curtea de Argeş sunt înmormântaţi regii Carol I, Ferdinand şi reginele Elisabeta şi Maria. Nu mai este loc pentru alte morminte, au declarat reprezentanţii Episcopiei Argeşului şi Muscelului.
În urmă cu doi ani, a fost făcut anunţul oficial referitor la construirea necropolei, chiar de către Principele Radu, prezent atunci la Câmpulung, la lansarea unui proiect intitulat “Oraşele României”. A fost nevoie de mult timp pentru ca ideea să fie pusă în practică, asta şi din cauza faptului că terenul pe care se va înălţa necropola nu aparţinea Bisericii.
Suprafaţa de aproape 2.000 de metri pătraţi a fost atribuită Episcopiei printr-o hotărâre de Guvern, iar ieri au fost puse bazele construcţiei noii biserici.
"Continuitate românească"
Aceasta va avea acelaşi aspect ca Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. În plus, va avea un pridvor semicircular la intrare cu 12 morminte, cele regale, iar în interior va fi loc şi pentru cele ale episcopilor argeşeni, a precizat părintele Caliopie, consilierul pe probleme de Patrimoniu al Episcopiei Argeşului şi Muscelului.
“Astăzi se împlineşte gândul nostru şi cel al Casei Regale. Prin această construcţie, se va împlini tradiţia legăturii dintre regalitate şi Biserica Ordodoxă Română”, a spus ocazie, Episcopul Calinic. “Să fie într-un ceas bun. Ziua de astăzi reprezintă un moment important pentru întreaga Românie, este un moment de întoarcere la demnitate, mândrie şi continuitate românească”, a completat Principele Radu.
Catedrala va