În aprilie 1989, o brigadă complexă de la Bucureşti, formată din reprezentanţi ai CC al PCR, ai CC al UTC, ai Sindicatelor, ai Comitetului de Stat al Planificării, precum şi reprezentanţi ai diferitelor ministere, acţiune condusă de Ştefan Andrei – viceprim- ministru, şi, totodată, preşedinte al Consiliului Economic –, s-a deplasat în Valea Jiului pentru "o analiză complexă la faţa locului" a situaţiei din minerit.
Brigada era însoţită de ziarişti de la Scînteia, Scînteia Tineretului, România Liberă, Munca şi alte publicaţii centrale. În baza acestei analize, urma ca membrii echipei - mulţi cu funcţii de conducere şi putere de decizie în instituţiile pe care le reprezentau - să dea o mână de ajutor minerilor, pentru a creşte producţia de cărbune. Pe scurt, să contribuie la realizarea şi depăşirea planului anual şi a celui cincinal din domeniul mineritului.
UTILAJE ÎNVECHITE
Prima problemă pe care au ridicat-o reprezentanţii minerilor - directorii, secretarii de partid, preşedinţii de sindicat - a fost lipsa complexurilor miniere, a utilajelor de exploatare a cărbunelui şi a pieselor de schimb pentru utilajele învechite aflate în subteran. În general, lipsa instalaţiilor, utilajelor şi materialelor care proveneau din import şi pe care întreprinderile miniere nu le mai primeau de ani buni. Instalaţiile vechi erau descompletate, uzate, multe de nefolosit. Fără aceste utilaje, productivitatea muncii era redusă la nivelul muncii manuale.
Adevărul este, că, până spre sfârşitul anilor '80, în mare parte, complexele de exploatare minieră (este vorba de instalaţiile folosite în subteran pentru exploatarea stratului de cărbune) erau importate din Polonia. La începutul anilor '80, pentru a nu mai risipi valuta pe importuri (se ştie că toată valuta trebuia musai să meargă la plata datoriei externe),
@N_