Oricât ar părea de ciudat, salariile angajaţilor de la asociaţiile de proprietari se calculează în funcţie de câţi metri pătraţi are suprafaţa totală utilă a blocurilor administrate de acestea. Administratorii susţin că aşa scrie la lege.
Cei mai mulţi locatari habar nu au cum se calculează sumele pe care le scot din buzunar ca să-i remunereze pe cei care le administrează blocul în care locuiesc. În rândul asociaţiilor craiovene, salariile de la preşedinte la femeia de serviciu se calculează la metru pătrat, dar şi la număr de persoane, în unele cazuri. Oricum, aceştia susţin că nu câştigă nimic de pe urma acestui job, care însă îi atrage pe mulţi ca un magnet. Unii locatari spun că au încercat şi ei să calculeze salariile celor de la asociaţie şi de fiecare dată sumele acestora sunt umflate. „La nivelul unei asociaţii, toate salariile se constituie într-un fond de salarii care se împarte la suprafaţa totală utilă a tuturor blocurilor din asociaţie. Rezultatul reprezintă suma pe care fiecare locatar trebuie să o plătească pe metru pătrat. Aceasta, la rândul ei, se înmulţeşte cu suprafaţa apartamentului şi astfel aflăm contribuţia fiecărui locatar. Indiferent că are contract de muncă sau convenţie, salarizarea celor de la asociaţie se raportează la metri pătraţi“, este opinia administratorului de la Asociaţia Siloz - Înfrăţirii, Marin Sorescu.
La alte asociaţii, şi numărul de persoane care locuiesc în mod curent în clădire influenţează salarizarea. Dar numai femeile de serviciu sunt plătite la număr de locatari. „De exemplu, la asociaţia noastră avem 30 de blocuri, cu o suprafaţă totală utilă de 23,485 mp. În ele locuiesc 825 de persoane. Avem cu contract individual de muncă trei femei de serviciu. Ele primesc un salariu minim pe economie, adică 600 de lei, la care adăugăm contribuţiile angajatorului (asociaţia) - de 28,518%. Rezultă 721 de lei, pe car