Englezul Shaun Murphy a câştigat marea finală a turneului de snooker găzduit de oraşul portughez Portimao, după o victorie cu 6-2 în faţa scoţianului John Higgins.
Cei doi se întâlniseră ultima dată în urmă cu o săptămână, în finala campionatului mondial de snooker. La Sheffield, Higgins câştiga cu 18-9, pentru a primi al treilea titlu mondial din carieră.
Revenind la competiţia de la Portimao, trebuie menţionat că acesta a fost turneul final al World Series, circuit independent de World Snooker Association, forul suprem în acest sport.
Co-organizator şi promotor al seriei de evenimente este chiar finalistul de ieri, John Higgins. Ideea este aceea de a populariza sportul în afara Marii Britanii, "caravana" World Series poposind la Moscova, Berlin sau Varşovia, înainte de a-şi afla învingătorul la Portimao.
A fost primul sezon al World Series. Următorul începe în chiar următorul weekend, gazdă fiind oraşul irlandez Killarney.
Uneori succes, alteori eşec
Primul meci de la Portimao a strâns în sală doar cinci spectatori. La finală, numărul lor era de aproape 400. Nu este un final fericit pentru acest sezon de World Series, circuit care s-a bucurat însă de un imens succes în Germania şi Polonia.
Interesant este că, pentru a da mai multe şanse jucătorilor de nivel mediu, meciurile din fazele inferioare ale competiţiilor (tur 1 - sferturi) se jucau cu 10 bile roşii pe masă, faţă de 15, cum este în snookerul clasic. Astfel, break-ul maxim este de 107 puncte.
"A fost extraordinar. Din fericire, acesta a fost doar începutul şi putem spera că vom face snookerul cunoscut în mai multe ţări", a spus Higgins după primul sezon de World Series.