Topul pensiilor de lux din Romania Cea mai mare pensie speciala se ridica la o valoare de aproape 33.000 de lei lunar si revine unui magistrat, care ocupa astfel locul intai in topul bugetarilor de lux, realizat pe baza datelor transmise de ministerele cu legi speciale de pensionare. Pe locul doi, la mica distanta, se afla pensia maxima din domeniul aviatic, de aproape 32.000 de lei. Daca magistratii si aviatorii ocupa primele doua locuri in topul celor mai mari pensii, locul trei revine totusi sistemului public de pensii, cu o valoare maxima de aproape 23.000 de lei, potrivit datelor de la Casa Nationala de Pensii. Urmatoarele pozitii sunt ocupate de diplomati, cu un maxim de peste 12.300 de lei lunar, de politisti, aproape 11.500 de lei, de functionarii publici parlamentari, cu peste 7.800 de lei, apoi de personalul de specialitate din instante, cu peste 7.300 de lei, si de parlamentari, cu aproape 5.800 de lei, afirma Cotidianul.
Planul anticriza al lui Piedone: tufisuri de 15.000 de euro bucata O combinatie nefericita intre o gradina botanica si una zoologica a transformat sectorul 4 al Capitalei intr-un loc in care criza financiara pare a fi luata peste picior de autoritati. Simuland faptul ca reprezentam un om de afaceri care doreste sa achizitioneze niste aranjamente asemanatoare pentru a le dona unei primarii din provincie, i-am convins pe angajatii firmei Eco-Horticultura, cea care a furnizat „minunile“, sa ne furnizeze pretul de catalog pentru trasura de la Tineretului: 650 de milioane de lei vechi. Un pomisor ornamental, inalt de un metru, este mai ieftin: doar 34 de milioane bucata. Intr-o declaratie telefonica, primarul Piedone si-a asumat paternitatea investitiilor din bani publici facute pe vreme de criza financiara. Cand l-am intrebat insa cat a costat fiecare dintre ciudateniile rasarite in sectorul 4 si ce acte au stat la baza acestei achiziti