Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea unei soprane

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 mai 2009 ·

A debutat în rolul Reginei nopţii din „Flautul fermecat“, iar astăzi o interpretează pe Violetta Valery din „Traviata“. Este Magda Gruia-Negoescu, soprana Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova.

Povestea Magdei Gruia-Negoescu în lumea muzicii a început încă din anii copilăriei. „În familii în care există copii cu talent, părinţii sunt cei care le descoperă afinităţile şi le îndrumă paşii“. Aşa s-a întâmplat şi în cazul său. Capacitatea de a învăţa cântece cu mare uşurinţă şi de a le reproduce i-a convins pe părinţii Magdei Gruia că drumul pe care ar fi bine să-l urmeze este cel al muzicii. Anii au trecut şi micuţa care îşi încânta părinţii cu reprezentaţii a ajuns elevă a liceului de artă, studiind violoncelul. „Violoncelul a început să-mi placă odată cu studiul. Am cântat cu Orchestra Filarmonicii din Bacău, după terminarea liceului. Cochetam şi cu cantoul, dar în acel moment îmi doream să fiu un mare violoncelist“. Şi totuşi, cantoul a fost cel care a câştigat competiţia. Micuţa care visa să ajungă pe scenă devenise o adolescentă cu idealuri înalte, pe care avea să le atingă. A fost nevoie însă de ani întregi de muncă. A început studiul în particular. A făcut parte din Corul Filarmonicii. Au urmat zile şi luni întregi de studiu cu Magda Ianculescu, soprană româncă de notorietate internaţională, apoi concursul la Teatrul Liric din Craiova, trecut cu brio, şi momentul Conservatorului. „Am terminat în 2004 cursurile Academiei de Muzică «Gheorghe Dima» din Cluj“. Apariţiile solistice, primul rol - Regina nopţii din „Flautul fermecat“ de Mozart -, au reuşit să convingă publicul de calităţile sale vocale şi interpretative. Magda Gruia şi-a dorit să atingă performanţa, aşa că nu s-a oprit din muncă. A continuat să-şi pregătească vocea cu maeştri de seamă. „Fără pregătire nu poţi să faci performanţă. Este foarte important cum începi, căci, dacă înce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu îi răspunde preşedintelui PNL: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicaţii/ Replica lui Ciucă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu îi răspunde marţi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, după ce acesta a afirmat că au discutat despre proiectul de lege care să dea posibilitatea preşeidntelui Klaus Iohannis să candideze independent la aleger

VIDEO Captură record de cocaină în România. Drogurile, găsite în 16 tone de pulpă de fructe / Detalii din „operațiunea exotic”

HotNews acum 12 ore
O cantitate „record” de cocaină a fost capturată de autorități, a anunțat marți Poliția Română. Drogurile au fost descoperite într-un container care trebuia să ajungă în Olanda și în care se aflau butoaie cu 16 tone de pulpă de fructe congelate. Con

Informări publice - 25 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
CASJ Braşov anunţă declanşarea sesiunii de contractare, ce se va desfăşura în luna SEPTEMBRIE 2024, pentru derularea Programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică pentru eliberarea medicamentelor sp

„Opriţi războaiele!”, „Suntem pe cale să distrugem lumea”, avertizează Papa Francisc

HotNews acum 10 ore
„Suntem pe cale să distrugem lumea” cu războaiele şi trebuie să ne oprim „cât încă mai este timp”, a avertizat marţi Papa Francisc într-un mesaj pregătit pentru închiderea la Paris a întâlnirilor pentru pace ale comunităţii Sant’Egidio, relatează AF

Ciolacu, după captura record de droguri din Portul Constanța: „Măsurile de prevenție sunt esențiale pentru combaterea consumului”

Libertatea acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 24 septembrie, că felicită autoritățile care au făcut o captură record de cocaină în Portul Constanța, venită din Ecuador sub formă de pulpă de fructe congelate, dar a precizat că trebuie insistat pe măsuri

Auchan a retras o pâine de la vânzare din cauza suspiciunii de contaminare cu corp străin. Clienții pot primi banii înapoi fără bon

Libertatea acum 12 ore
Un lot de pâine a fost retras din magazinele Auchan din cauza unei posibile contaminări, potrivit ANSVSA. Cei care au cumpărat pâinea Auchan Toast sunt sfătuiți să nu o mănânce și să vină cu ea în magazin ca să își ia banii înapoi, chiar dacă nu mai

VIDEO Pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan, spune Meryl Streep

HotNews acum 6 ore
Actriţa Meryl Streep a spus că pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan, într-un apel adresat comunităţii internaţionale de a opri represiunea talibanilor, relatează BBC, potrivit News.ro. Vorbind în marja Adunării Generale a ONU

Dan Bittman deține un parc de agrement, aflat la aproape 50 de kilometri de București. Cât costă o noapte de CAZARE în complexul artistului

Gandul acum 8 ore
Dan Bittman este succes și în afaceri, nu doar în muzică. El deține un parc de agrement în Sărulești, lângă lacul Sulimanu, unde poți să te cazezi în căsuțe de lemn. Parcul de agrement pe care Dan Bittman îl deține, vă va oferi o experiență de neuit

Joe Biden, în ultimul discurs de la tribuna ONU: „Războiul lui Putin a eşuat”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la tribuna Organizației Națiunilor Unite, că liderul rus Vladimir Putin a eşuat în invazia sa din Ucraina şi a îndemnat ONU să-şi menţină susţinerea faţă de Kiev până când acesta va câştiga războiul,

Stadionul San Siro nu va găzdui finala Ligii Campionilor din anul 2027

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a confirmat marţi că finala Ligii Campionilor din anul 2027 nu se va disputa la Milano, pe stadionul San Siro. La anunţarea acestei decizii, UEFA a luat în calcul faptul că municipalitatea milaneză nu a putut garanta că pe

Vremea

București
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/28°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/26°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/30°