Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicitate: Pauza de criză

Publicat in Curierul, luni 11 mai 2009 ·

Bazate pe evoluţia pe care au avut-o în anii trecuţi, dar în acelaşi timp pe reducerea bugetelor de publicitate şi a costurilor şi, nu în ultimul rând pe capacităţile fiecărui grup de a se adapta unui context economic dificil, aşteptările grupurilor de publicitate de la începutul anului pentru primul trimestru din 2009 s-au confirmat, în alte cazuri nu. Astfel, unii jucătorii din piaţa de profil din România au avut un debut încurajator, alţii s-au mulţumit cu faptul că nu au înregistrat scăderi importante. Curierul Naţional a încercat să ofere o imagine a realizărilor agenţiilor de publicitate din primele trei luni ale anului în comparaţie cu aşteptările pe care acestea le aveau la începutul lui 2009.Saatchi & Saatchi: Ne situăm cam la acelaşi nivel ca anul trecut"Saatchi & Saatchi a avut un început de an bun în contextul economic actual", ne-a declarat Mona Opran, Managing Director, Saatchi & Saatchi, adăugând că "după primul trimestru, ne situăm cam la acelaşi nivel ca anul trecut". Astfel, potrivit Saatchi & Saatch, strategia de stabilizare a businessului şi de îmbunătăţire a echipei, demarată înainte de începerea crizei, a dat acum rezultate, iar în acest moment grupul are resursele potrivite pentru abordarea provocărilor de new-business. "La nivelul bugetelor, media este asemănatoare cu primul trimestru din 2008. Sunt clienţi care au scăzut bugetele, unii care le-au păstrat la acelaşi nivel şi alţii care le-au mărit. Indiferent de decizie însă, cu toţii sunt mai atenţi la costuri, orientaţi către eficienţă şi către servicii integrate", a mai arătat Mona Opran.Ogilvy: La sfârşitul lunii martie lucrurile au devenit mai opace"În primul trimestru, Ogilvy Group a evoluat la nivelul aşteptărilor. Aceasta pentru că am manifestat totuşi prudenţă în bugetări. Însă, începând cu sfârşitul lunii martie, lucrurile au devenit mai opace, capacitatea de a avea vizibilitate pe u

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 47 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Un recrut ucrainean a împuşcat mortal doi superiori, în timpul unui antrenament. Tensiuni mari provocate de mobilizarea obligatorie

Adevarul acum 19 minute
Un recrut din armata ucraineană a împuşcat mortal doi instructori militari asupra cărora a deschis focul în timpul unui antrenament, au anunţat joi autorităţile ucrainene.

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 18 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°