Privesc pe câte unii că gâfâie când urcă scările sau merg mai grăbiţi şi asta fără să vaite că au o boală de inimă, o boală de plămâni sau că sunt prea graşi.
Alţii respiră greu când mănâncă. Şi am lăsat la urmă pe numeroşi sforăitori la gura cărora duduie nişte motoare de locomotivă încât partenerii de somn se plimbă prin cameră disperaţi că nu pot închide ochii.
De cele mai multe ori de vină pentru stările de mai sus este o deviaţie de sept, o strâmbare a peretelui ce desparte cele două nări. Această abatere a peretelui de pe mijlocul nasului cu creste, cu încovoieri, cu deviaţii, prin strâmbarea peretelui de sept creează un obstacol în fluxul de aer ce intră prin nas, aşa că oamenii simt nevoia să respire pe gură. De aceea, când mănâncă şi respiră pe gură gâfâie, când merg precipitat gâfâie şi noaptea sforăie.
Cei care sforăie şi respiră greu noaptea suferă de o proastă oxigenare a creierului prin respiraţia doar pe gură plus unele suferinţe în aparatul respirator superior. Mai mult de 60% din populaţie are deviaţie de sept.
Ne explică această afecţiune dr. Claudiu Manea, medic specialist Clinica de ORL a Spitalului Sf. Maria. Deviaţia de sept, deviaţia peretelui ce desparte fosele nazale, nu se moşteneşte, ci se dobândeşte. Deviaţia de sept se iveşte după un traumatism la nas, dar cel mai des din cauza unui fenomen de creştere. Septul în partea din faţă e cartilaj şi în partea din spate este osos.
Se întâmplă o diferenţă de creştere dintre os şi cartilaj. Cum cartilajul este prins într-o ramă osoasă, cum ar fi geamul ceasului în marginile de metal ale cadranului, dacă creşte mai repede cartilajul decât osul, el se curbează şi apare deviaţia de sept. Iată şi alte dezavantaje ale respiraţiei pe gură şi nu pe nas. Nasul umidifică aerul, reţine impurităţile din aer şi încălzeşte aerul ceea ce la respir
