Catalanii n-au profitat de eşecul Realului la Valencia pentru a-şi adjudeca titlul cu 3 etape înaintea finalului
Barcelona a irosit ocazia de a-şi scoate din nou suporterii în stradă. După umilirea Realului (6-2), etapa trecută, şi calificarea în finala Ligii, la mijlocul săptămînii, ieri, cu Villarreal, îi trebuia o victorie pentru a sărbători titlul. N-a reuşit însă decît o remiză, 3-3, şi astfel, distanţa care o separă de Real (0-3 la Valencia) e acum de 8 puncte. Practic, nu mai poate fi ajunsă în cele 3 etape care au mai rămas din această stagiune. Dar matematic, galacticii păstreză încă şanse.
Şi ce frumos începuse seara pentru Barca. Spectaculoasă şi eficientă ca de-a lungul întregului sezon, trupa lui Guardiola a intrat cu 3-1 la pauză, iar Camp Nou se pregătea deja pentru fiesta. Numai că, după reluare, arbitrul Teixeira Vitienes şi Villarreal s-au opus din toate puterile. "Centralul" i-a anulat lui Xavi două goluri pe motiv de ofsaid, primul eronat, al doilea corect, apoi a încins finalul: Penalty pentru oaspeţi, transformat de Fernandez, şi "roşu" lui Abidal, suspendat în finala Cupei. În inferioritate, catalanii au gafat în defensivă, iar Llorente nu i-a iertat: 3-3!
Catalanii n-au profitat de eşecul Realului la Valencia pentru a-şi adjudeca titlul cu 3 etape înaintea finalului
Barcelona a irosit ocazia de a-şi scoate din nou suporterii în stradă. După umilirea Realului (6-2), etapa trecută, şi calificarea în finala Ligii, la mijlocul săptămînii, ieri, cu Villarreal, îi trebuia o victorie pentru a sărbători titlul. N-a reuşit însă decît o remiză, 3-3, şi astfel, distanţa care o separă de Real (0-3 la Valencia) e acum de 8 puncte. Practic, nu mai poate fi ajunsă în cele 3 etape care au mai rămas din această stagiune. Dar matematic, galacticii păstreză încă şanse.
Şi ce frumos începuse seara pentru Bar