Hideki (Dick) Komiyama, presedintele SonyEricsson, a recunoscut intr-un interviu acordat publicatiei Financial Times ca se afla in cea mai dificila pozitie pe care a ocupat-o vreodata.
Dupa opt ani de la infiintarea companiei cu capital mixt, formata din producatorul japonez de electronice – Sony - si cel suedez – Ericsson -, compania a inregistrat pierderi din cauza declinului abrupt in vanzarile de telefoane mobile, iar cauza acestei probleme nu este doar recesiunea.
Dick Komiyama conduce o companie care nu a reusit sa tina pasul cu dezvoltarile tehnologice din domeniul telefoanelor mobile.
In plus, SonyEricsson nu a reusit inca sa dezvolte un smartphone care sa concureze cu mult apreciatul iPhone de la Apple.
Unii analisti din industrie fac comparatii nefavorabile intre SonyEricsson si Motorola, producatorul american de telefoane care intampina o perioada dificila si care, de asemenea, nu a venit cu o alternativa la revolutia din piata numita iPhone. Analistii sustin ca ambele companii risca intrarea in colaps financiar daca nu vin cu noi modele de telefoane mobile populare.
Komiyama, presedintele SonyEricsson din noiembrie 2007 si un veteran din cadrul Sony, face parte din strategia de revenire pentru producatorul de telefoane mobile care a fost facuta cu mult inainte de schimbarile provocate de recesiunea globala.
“Daca nu ne adaptam noii tehnologii sau noului mediu din piata, riscam sa pierdem”, a declarat presedintele SonyEricsson.
El a declarat ca in momentul in care a ajuns la conducerea SonyEricsson nu exista o strategie efectiva de lansare a smartphone-urilor si niciun plan profitabil de a vinde telefoane mobile ieftine in pietele in curs de dezvoltare.
In schimb, trei unitati de planificare si dezvoltare responsabile pentru telefoanele de preturi medii si mari au ajuns in situatia de a concura una cu cealalta