Exproprierile terenurilor peste care va trece segmentul Autostrazii Transilvania dintre Campia Turzii si Gilau nu au fost facute nici pana acum. Promisiunea ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, ca in luna noiembrie acest tronson va fi gata pare un pariu pierdut.
Ministerul Transporturilor nu a reusit sa obtina nici macar loturile pe care urmeaza sa fie construit segmentul dintre Gilau si Campia Turzii al Autostrazii Transilvania. Astfel, promisiunea ministrului Transporturilor, democrat-liberalul Radu Berceanu, ca in luna noiembrie Romania va avea 52 de kilometri noi de autostrada pare un pariu pierdut. Pe acest segment al viitoarei Autostrazi Transilvania mai sunt cateva zeci de parcele care ar trebui sa fie expropriate. Reprezentantii Companiei Nationale a Autostrazilor si Drumurilor Nationale dau vina pe procedurile greoaie. Totusi, procedura exproprierilor a inceput inca din anul 2004. Constructorul american al autostrazii, compania Bechtel, nu a reusit sa infiga nici macar o cupa de excavator pe terenurile care nu au fost expropriate inca. Cu toate acestea, Bechtel a trimis la munca 1.600 de oameni pe segmentul Gilau-Campia Turzii. Pana la sfarsitul anului, pe acest segment vor lucra intre 2.000 si 3.000 de oameni, angajati de Bechtel sau de subcontractorii companiei americane.
"Ne-am mobilizat toti oamenii, inclusiv cei care lucrau pe tronsonul din judetul Bihor, si facem toate eforturile ca sa terminam lucrarile la timp", a spus managerul pentru comunicare al Bechtel, Bogdan Sgarcitu.
Situatia este dramatica si pe tronsonul din judetul Bihor, dintre Bors si Suplacu de Barcau. Aici exproprierile au fost realizate abia pe 65% din lungimea tronsonului. Anul acesta, Bechtel nu va lucra pe tronsonul din Bihor, pentru ca, din cauza bugetului redus, statul roman nu isi permite sa plateasca toate lucrarile care ar putea fi facu