Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţie „secretă“ locală

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 mai 2009 ·

Proiectul de lege pentru înfiinţarea poliţiei locale a fost adoptat ieri în şedinţă de guvern. Executivul nu a reuşit însă să convingă opinia publică dacă este vorba de proiectul aberant din 2007 sau de unul bine ticluit. Guvernul a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea poliţiei locale, o structură de ordine publică paralelă poliţiei naţionale, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. La nivel municipal, acolo unde se va organiza şi funcţiona poliţia locală, nu se ştie însă nimic despre modificările care se presupune că au fost aduse proiectului iniţial, din 2007, considerat de specialiştii în domeniu un fiasco. Nici măcar reprezentanţii Poliţiei Comunitare Craiova, pe scheletul căreia urmează să se modeleze poliţia locală, nu au idee ce a fost amendat din vechiul proiect. „Cert este doar că ministerul de resort a transmis ligii sindicatelor din care fac parte şi poliţiştii comunitari că se va ţine cont de propunerile de modificare a proiectului din 2007. Acel proiect avea nenumărate lacune, în toate aspectele: de la finanţare la materializarea a acţiunilor care se presupune că vor intra în competenţa poliţiei locale. Ceva concret însă nu avem. Să vedem legea", a spus Constantin Petrescu, directorul Poliţiei Comunitare Craiova. Viceprim-ministrul Dan Nica susţine însă că au avut loc dezbateri periodic. Conform site-ului guvernului, la întrebarea „S-a făcut vreo dezbatere publică pe proiectul de hotărâre al actului normativ privind crearea poliţiei locale ?", vicepremierului a răspuns: „Sigur că da. De două luni, din două în două săptămâni, am realizat acest lucru. La acest proces de dezbatere au participat, pe lângă structurile asociative - primari de comune şi asociaţiile primarilor de comune, oraşe, municipii, consilii judeţene -, şi organizaţiile neguvernamentale care şi-au manifestat interesul şi care au o activitate în acest domeniu".

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 55 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 13 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 42 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°