Nu o să vorbim de agricultură, de însămânţări şi praşile, cum aparent spune titlul. Ne ocupăm de lansarea în ultimul weekend a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. A fost o petrecere cu zurgălăi, cu discursuri fioroase, strigate în microfoane prost reglate. S-au folosit play-back în draci şi benzi cu muzică militaro-mobilizatoare. S-a aplaudat la comandă ca în studiourile TV emisiunile cu public, când sunt aduşi figuranţi plătiţi. Când se aprinde becul: aplauze! Se reped să bată din palme până când se stinge becul. Sau tropăie, sau scandează ceva, un text, şi el apărut cu litere de o şchioapă pe ecrane. Cum fac câinii din experienţele lui Pavlov cu privire la reflexele condiţionate. Televiziunile nu prea s-au înghesuit la „marile evenimente“ electorale de vineri şi sâmbătă. Unele au avut decenţa să transmită alte programe, filme, show-uri de divertisment etc. Altele însă au acordat spaţii generoase acestor ceremonii organizate numai pentru a arăta forţa partidului X sau Y. Se probează privitorului că se reuşeşte umplerea unei săli, că există militanţi entuziaşti care îşi amintesc sloganurile şi refrenele. Nu cred că este cineva curios din afara acestor reţele politice să asiste la aşa ceva. Toată şmecheria e organizată numai pentru că se ştie că e transmisă de televiziuni. Se proiectează un supraom, care se răsteşte de la tribună, vorbeşte cadenţat, arată pumnul spre liderii partidelor adverse. Se râde odată cu mulţimea, se lansează baloane, panglici, se declanşează un delir, o fericire colectivă demnă de o cauză mai bună. Urmează micii, berea şi sucul în pauză. Apoi, chefuri în norocoasele oraşe asaltate de atâţia granguri politici centrali şi locali, veniţi de aiurea, spre mulţumirea patronilor de hoteluri şi cârciumi, care îşi fac suma aşa, într-o ţară săracă la vreme de criză. Televiziunile propagă acest produs artificial, în ciuda dezinteresului manif