* valoarea indicată de raportările finale ale companiei este de 64,02 milioane lei, în creştere cu peste 22 procente faţă de 2007
Şantierul naval "STX Ro Offshore" Brăila a raportat pentru anul trecut o pierdere de 64,02 milioane lei (17,4 milioane euro), cu 11,87 milioane lei mai mare decât în 2007, când rezultatul a fost tot o pierdere, însă de 52,15 milioane lei. Astfel, pierderile companiei au crescut cu 22,75 procente în 2008 faţă de 2007.
Raportat la numărul total de acţiuni - 32,54 milioane, rezultă pentru 2008 o pierdere netă de 1,967 lei/acţiune, comparativ cu 1,602 lei/acţiune în 2007.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri, compania a raportat pentru finele anului trecut afaceri în creştere cu aproape 40 milioane lei, ajungând la 302,97 milioane lei.
Veniturile totale înregistrate în 2008 s-au menţinut la acelaşi nivel comparativ cu 2007, la 323,7 milioane lei (87,9 milioane euro), în timp ce la capitolul cheltuieli, compania a înregistrat o creştere de aproximativ 13 milioane lei, ajungând la 387,7 milioane lei adică peste 105 milioane euro.
De menţionat este că din 2002 până în prezent, şantierul naval a înregistrat în mod constant pierderi, cu excepţia anului 2004, când compania a raportat un profit de 2,43 milioane lei.
Sud-coreenii de la STX Shipbuilding au ajuns să controleze aproape 99% din Şantierul Naval Brăila, după ce au cumpărat în primul trimestru al acestui an printr-o firmă offshore peste 10% din acţiunile SNBB, pentru 10,9 milioane lei.
STX Ro Offshore Brăila are o capitalizare de 97,3 milioane lei (23,5 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 2,99 lei, stabilită în cadrul şedinţei de tranzacţionare de la finele săptămânii trecute. Titlurile societăţii se tranzacţionează la prima categorie a pieţei Rasdaq, sub simbolul SNBB. * valoarea indicată de raportările finale ale comp