* până atunci, Poliţia Comunitară rămâne în actuala formă de organizare
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, estimează că Poliţia Comunitară se va transforma în Poliţie locală abia la începutul anului viitor. El a precizat că deşi în aceste zile s-a aprobat la nivel de Guvern înfiinţarea Poliţiei locale ca instituţie care va prelua atribuţiile Poliţiei Comunitare, dar şi altele în plus, până la organizarea propriu-zisă a acesteia va mai trece ceva timp: "Poliţia Comunitară va trece efectiv la Poliţia locală, în opinia mea, undeva la începutul anului 2010. Este nevoie de o perioadă de transformare instituţională, ca şi angajare de personal, ca şi preluare de atribuţii noi, pentru că sunt nişte atribuţii care trebuie preluate de persoane pregătite în domeniu. Una este să faci patrulare pe stradă şi cu totul altceva este să te ocupi de circulaţia rutieră. Una peste alta, eu văd funcţionarea Poliţiei locale la începutul anului viitor".
Simionescu a mai explicat că poliţiştii comunitari actuali nu vor deveni automat, cu toţii, lucrători ai Poliţiei locale: "Unii dintre ei, care au susţinut o serie de teste, vor deveni automat poliţişti locali, însă pentru o altă parte, nu. Vor fi testări şi va fi şi o altă cerinţă de şcolarizare. Eu am văzut proiectul de lege, i l-am dat şi domnului Jipa, de la Poliţia Comunitară, să se uite pe el, nu sunt diferenţe majore faţă de reglementările anterioare. Sunt nişte lucruri de specialitate, cum ar fi la circulaţie, instruirea în ce priveşte portul de armă, etc. Noi am discutat la Bucureşti şi va trebui să vedem ce facem inclusiv cu cadrele de conducere, pentru că, deocamdată, nu există o şcoală de poliţişti locali sau comunitari, cum le-am spune. De aceea, am fost de acord să agreăm ideea ca la nivel central, pe lângă şcolile de poliţie sau în cadrul acestor şcoli să existe o grupă sau o secţie pentru poliţişti