Dupa ce Domnul Dumnezeu facu lumea – bine, rau, cum se pricepu mosul – se prezentara inaintea Lui toate creaturile pentru a-si primi calitatile si defectele. Lucrul e bine cunoscut si a fost povestit de multe ori in diferite chipuri. Ceea ce insa nu se stie este ca si ziarele, revistele, posturile de radio si televiziune – acelea care urmau sa existe de-a lungul istoriei in diverse locuri si in felurite momente – venira si ele, asezandu-se la o coada lunga. Asa ca, dupa ce pana si stridiile si libarcile isi capatara ceea ce li se cuvenea, veni si randul presei.

In fata iesi mai intai un post de televiziune, dispus sa dea in direct si un viol.

– Ai sa ai succes, spuse Domnul. Te va privi lumea seara de seara cu rasuflarea taiata, sa vada daca a aparut cine a disparut si viceversa. Dar te vor dispretui intelectualii!

– Bogdaproste!, raspunse postul incantat.

Se apropie apoi un alt post, cu trei capete, toate seci.

– Mie ce-mi dai, Doamne?, intreba el infrigurat pe trei voci.

– Sa faci din alba neagra si din neagra alba, sa spurci si sa lauzi pe cine vrea patronul si de rusine sa nu stii!

– Saru’mana, raspunse postul, sarutandu-i Domnului sfanta dreapta, asa, ca exercitiu prealabil.

Dupa un timp, iata inca un post, mai mic ceva, dar vioi si inscris in realitate.

– Eu ce primesc?

– Tu ai sa ai fete misto drept prezentatoare, dar nu prea istete. Ai sa ai si un director mintos, dar care se va pleca precum trestia dupa cum bate vantul...

– Nu ma sperie niciun vant!, multumescu-ti, Doamne.

Urmara rand pe rand si celelalte posturi si jurnale si reviste, toate primindu-si partea menita lor de Intelepciunea suprema: unele sa aiba bani multi, altele sa dea faliment repede, altele sa se vanda ieftin, altele sa aiba editorialisti valorosi pe care sa-i