Arled Naci, un albanez de 27 de ani, a fost găsit vinovat într-un caz de viol asupra unei românce petrecut în 23 noiembrie 2006.
Albanezul a fost condamnat azi dimineaţă de către Tribunalul din Sanremo la patru ani şi şase luni de închisoare pentru violenţă sexuală şi privare de libertate a unei alte persoane.
Sultana Spiciuc, avea cu puţin peste 20 de ani la momentul întâmplării acestui fapt. Ea a fost sechestrată în casă şi violată în repetate rânduri de către albanez şi, în ciuda faptului ca era supravegheată de un prieten al acestuia, a reuşit să fugă din casă şi să ceară ajutor carabinierilor.
Magistratul, Francesco Pescetto, care a reprezentat Ministerul Public din Sanremo în acest caz, ceruse o pedeapsă de şapte ani pentru Arled Naci.
Alături de acesta este cercetat şi verişorul victimei, Vasile Coman, care i-ar fi prezentat-o pe tânără albanezului şi i-ar fi spus să facă ceea ce îi va cere acesta.
Avocatul apărării, Mario Ventimiglia, a declarat că preferă să aştepte motivările judecătorului înainte de prezenta un recurs în acest caz.