Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Virgil Lupşa menţine pacea cu arma în mână

Publicat in Adevarul, marți 12 mai 2009 ·

Împreună cu alţi nouă colegi din ţară, poliţistul devean Virgil Lupşa a fost ales să plece într-o misiune de menţinere a păcii, fără să ştie momentan unde va ajunge.

Plecarea se va face luna viitoare, posibilele destinaţii fiind Sudan sau Bosnia. Deveanul a mai participat la o astfel de misiune, în Kosovo, alături de alţi 20 de poliţişti români, în anul 1999.

Trafic de arme şi intervenţii cu „Coca Cola”

În 1999 Virgil Lupşa a optat pentru o misiune în Kosovo. În urma unui curs de monitori ONU şi a unor examene de limba engleză, teste de conducere auto şi tragere, desfăşurate la Centrul de Perfecţionare a Ofiţerilor Bucureşti, deveanul a fost selecţionat să facă parte din al doilea contingent de poliţişti români ce urma să-şi desfăşoare activitatea în Kosovo, începând cu 16 decembrie 1999.

Misiunea poliţiştilor în provincie nu a fost una uşoară. „În fiecare familie sârbă era normal să existe cel puţin un pistol TT, un AK 47 Kalasnikov sau un Skorpion, iar, uneori ,un întreg arsenal. Existau şi adevărate reţele de proxeneţi, care traficau fetele tinere spre Albania şi Europa de Vest”, şi-a amintit Virgil Lupşa.

Fiecare echipaj de poliţie era pregătit să execute toate genurile specifice activităţii, de la patrulare şi control în trafic, până la întocmirea actelor de constatare. Staţia de poliţie avea în dotare autoturisme de teren Toyota denumite de localnici „Coca Cola”. „Nu se punea problema motorinei pentru «Coca-Cola». Eram dotaţi cu vestă şi cască antiglonţ, iar la centură aveam armă de calibru 9 milimetri cu două încărcătoare, staţie de emisie recepţie, cătuşe, lanternă Maglite, spray lacrimogen, briceag universal de supravieţuire, vestă reflectorizantă pentru acţiuni de noapte în trafic, aşa că arătam ca un brad de Crăciun”, a spus Lupşa.

Adrenalină la cote maxime

După două luni, poliţistul a fost selecţionat din nou, alăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 5 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 14 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°