Cu Paul Everac despre fragmente din viaţă, scrisori către preşedinţi, dar şi către Dumnezeu, despre tristeţi şi bucurii.
-Jurnalul Naţional: Domnule Everac, făcând o scurtă panoramare a personalităţii dumneavoastră de-a lungul timpului, ce aţi putea spune despre Paul Everac de acum, Paul Everac din 1992 şi cel din 1980?
-Paul Everac: - Oricât ar părea de curios, am rămas foarte buni prieteni toţi trei. Şi ne înţelegem de minune. Nu există nici un motiv să-l recuz pe vreunul dintre ei. Cel din '80, sigur, avea mai multă înflăcărare, vivacitate, decât am eu acum. Cel din '92 a fost un travesti scurt, de un an. Pentru că atât m-am angajat să stau la conducerea TVR, ştiind foarte bine că preiau, în afară de înjurăturile care mi se cuvin mie, şi pe cele destinate aceluia care m-a pus, provizoriu, şef peste televiziune. Şi bănuiesc că am făcut o bună experienţă acolo. Paul Everac de acum are în minus, însă, o anumită detentă, o anumită privire mai de sus care este corelativă cu o anumită greutate de a mă expanda fizic. La 85 de ani, cât voi împlini peste două luni, e greu să mai dansezi. Pasul meu e puţin mai greoi. Sufletul însă, nu. N-am nici un motiv decât să fiu bucuros că aceşti trei Everaci sunt încă într-o bună înţelegere între ei.
-Apropo de înjurături. V-au afectat?
-Nu, iar unele mi s-au părut chiar plăcute, pentru că şi aceste masaje, ciupituri sunt bune. Şi-apoi, le-am judecat în funcţie de velacitatea lor. Dacă aveau cât de cât o sămânţă de velacitate în ele, mi-au dat prilejul să fac mici îndreptări. Dar pentru că cele mai multe nu aveau, au devenit simple motive de distracţie.
Politică şi fotbal
-Vorbind puţin despre televiziune, cum vi se înfăţişează ea astăzi ?
-N-am dreptul s-o judec... Dar nu sunt un mare teleamator. În puţinele dăţi când mă uit la televizor, urmăresc numai
