Locul in care "salasluieste" iubirea este considerat a fi inima. In realitate, insa, inima nu este sursa, ci indicatorul starii de iubire: palpitatiile sale disperate, care par sa fie auzite de toti din jur, bataile sale neregulate ne dau de veste cat de puternic este acest sentiment, noteaza saptamanalul rus "Argumenti si Faki", consultat de Agerpres.
Antropologul Helen Fisher cunoaste locul exact unde "traieste" dragostea: cu ajutorul computerului tomograf si al mai multor zeci de voluntari indragostiti, ea a descoperit ca iubirea se afla in cap, in cele mai adanci si mai vechi compartimente ale creierului, pe care omul contemporan le-a mostenit inca de la stramosii sai, reptilele.
In aceste compartimente se afla sentimentele umane de baza, cele care nu pot fi controlate. Tocmai aceste celule s-au activizat in momentul cand in fata ochilor voluntarilor indragostiti a aparut o fotografie a iubitului sau iubitei lor. Dimpotriva, atunci cand voluntarilor li s-a prezentat fotografia unei alte persoane - o simpla cunostinta - activizarea acestor compartimente ale creierului nu a mai avut loc.
Pentru ca "focul iubiri" sa ne cuprinda, creierul trebuie sa trimita semnale in tot organismul. Aceste semnale nu sunt unele electrice, ci chimice, sub forma unor anumiti hormoni, mai degraba de neurotransmitatori.
Oamenii de stiinta au clarificat despre ce fel de transmitatori este vorba: in conditiile unei indragostiri romantice, in sange se majoreaza cantitatea de dopamina (hormonul scopului) si norepinefrina (adrenalina). Totodata, scade concentratia de serotonina - hormonul fericirii. Drept rezultat, iubirea se asociaza cu suferinta (lipsa de serotonina) si in acelasi timp cu un elan, cu o mare inspiratie (exces de adrenalina).
In ceea ce priveste "vinovatul" principal - dofamina, acesta asigura totala si deplina conce
