A venit de la munte la mare şi s-a „lipit“ de Constanţa cu care a devenit de 4 ori campion la handbal.

Este un monument de calm şi echilibru. În meseria lui sunt atributele portarilor mari.

Celor mai mulţi copii le place să marcheze, să înscrie goluri, să-şi pună tricoul pe cap şi să fie în centrul colegilor care-i îmbrăţişează. Lui i-a plăcut mai mult să apere golul şi să „ţină poarta“, cum se spune. A început cu fotbalul, printre blocurile din Astra braşoveană, iar în clasa a 6-a, după fotbalul „mic“ a trecut la handbal. Un prieten de prin vecini l-a dus la primul antrenament. Chiar dacă-i spunea că este cel mai frumos sport, după o lună prietenul s-a lăsat, dar Rudy a mers mai departe şi a ajuns cel mai bun portar de handbal al României. De atunci au trecut 17 ani, ultimii zece petrecuţi cu trup şi suflet la Constanţa, în tricoul şi poarta HCM-ului, cu banderola de căpitan pe braţ.

Senzaţional, ca stare de normalitate

Portar mare s-a „făcut“ în 2001, la returul de acasă cu sârbii de la Jugovic Kac,

într-un cazan de sală care a duduit flămândă de un rezultat mare, după ce Constanţa pierduse primul meci, în deplasare, la opt goluri. Rudy a încuiat poarta şi a ascuns bine cheia, astfel încât la final ai noştri au câştigat la 11 goluri şi s-au calificat.

A fost eroul meciului

Apoi, ipostaza asta a început să-i placă şi ne-a obişnuit pe toţi cu paradele sale senzaţionale, cu încăpăţânarea de a nu primi gol chiar şi atunci când era mitraliat de la doar câţiva metri. Naţionala a venit firesc, în 2004, pe vremea când Rudy şi ai lui ţineau la respect Barcelona, confirmând astfel valoarea unui portar mare, cu nimic mai prejos decât „colegii“ Penu, Munteanu sau Buligan legendele din tabloul amintirilor.

Se spune că un portar mare face cât jumătate din echipă, dar uneori Rudy este jumătatea…