Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Darurile lui „22“

Publicat in Revista22, marți 12 mai 2009 ·

După ce Domnul Dumnezeu făcu lumea – bine, rău, cum se pricepu moşul – se prezentară înaintea Lui toate creaturile pentru a-şi primi calităţile şi defectele. Lucrul e bine cunoscut şi a fost povestit de multe ori în diferite chipuri. Ceea ce însă nu se ştie este că şi ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziune – acelea care urmau să existe de-a lungul istoriei în diverse locuri şi în felurite momente – veniră şi ele, aşezându-se la o coadă lungă. Aşa că, după ce până şi stridiile şi libărcile îşi căpătară ceea ce li se cuvenea, veni şi rândul presei.

În faţă ieşi mai întâi un post de televiziune, dispus să dea în direct şi un viol.

– Ai să ai succes, spuse Domnul. Te va privi lumea seară de seară cu răsuflarea tăiată, să vadă dacă a apărut cine a dispărut şi viceversa. Dar te vor dispreţui intelectualii!

– Bogdaproste!, răspunse postul încântat.

Se apropie apoi un alt post, cu trei capete, toate seci.

– Mie ce-mi dai, Doamne?, întrebă el înfrigurat pe trei voci.

– Să faci din albă neagră şi din neagră albă, să spurci şi să lauzi pe cine vrea patronul şi de ruşine să nu ştii!

– Săru’mâna, răspunse postul, sărutându-i Domnului sfânta dreaptă, aşa, ca exerciţiu prealabil.

După un timp, iată încă un post, mai mic ceva, dar vioi şi înscris în realitate.

– Eu ce primesc?

– Tu ai să ai fete mişto drept prezentatoare, dar nu prea isteţe. Ai să ai şi un director mintos, dar care se va pleca precum trestia după cum bate vântul...

– Nu mă sperie niciun vânt!, mulţumescu-ţi, Doamne.

Urmară rând pe rând şi celelalte posturi şi jurnale şi reviste, toate primindu-şi partea menită lor de Înţelepciunea supremă: unele să aibă bani mulţi, altele să dea faliment repede, altele să se vândă ieftin, altele să aibă editorialişti valoroşi pe care să-i concedieze, altele să lucreze în mod programatic cu nerozi; unele

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 44 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 59 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 3 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°