După ce Domnul Dumnezeu făcu lumea bine, rău, cum se pricepu moşul se prezentară înaintea Lui toate creaturile pentru a-şi primi calităţile şi defectele. Lucrul e bine cunoscut şi a fost povestit de multe ori în diferite chipuri. Ceea ce însă nu se ştie este că şi ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziune acelea care urmau să existe de-a lungul istoriei în diverse locuri şi în felurite momente veniră şi ele, aşezându-se la o coadă lungă. Aşa că, după ce până şi stridiile şi libărcile îşi căpătară ceea ce li se cuvenea, veni şi rândul presei.
În faţă ieşi mai întâi un post de televiziune, dispus să dea în direct şi un viol.
Ai să ai succes, spuse Domnul. Te va privi lumea seară de seară cu răsuflarea tăiată, să vadă dacă a apărut cine a dispărut şi viceversa. Dar te vor dispreţui intelectualii!
Bogdaproste!, răspunse postul încântat.
Se apropie apoi un alt post, cu trei capete, toate seci.
Mie ce-mi dai, Doamne?, întrebă el înfrigurat pe trei voci.
Să faci din albă neagră şi din neagră albă, să spurci şi să lauzi pe cine vrea patronul şi de ruşine să nu ştii!
Sărumâna, răspunse postul, sărutându-i Domnului sfânta dreaptă, aşa, ca exerciţiu prealabil.
După un timp, iată încă un post, mai mic ceva, dar vioi şi înscris în realitate.
Eu ce primesc?
Tu ai să ai fete mişto drept prezentatoare, dar nu prea isteţe. Ai să ai şi un director mintos, dar care se va pleca precum trestia după cum bate vântul...
Nu mă sperie niciun vânt!, mulţumescu-ţi, Doamne.
Urmară rând pe rând şi celelalte posturi şi jurnale şi reviste, toate primindu-şi partea menită lor de Înţelepciunea supremă: unele să aibă bani mulţi, altele să dea faliment repede, altele să se vândă ieftin, altele să aibă editorialişti valoroşi pe care să-i concedieze, altele să lucreze în mod programatic cu nerozi; unele
