Aseară m-am întâlnit la supermarketul din colţul străzii cu o vecină. Din vorbă în vorbă am aflat că a fost profesoară la un liceu economic din Bucureşti, iar eu, pentru că sunt interesată de poveştile din 1989 ale oamenilor pe care-i întâlnesc, am întrebat-o dacă şi atunci lucra tot acolo.
"Da", îmi răspunde ea, "eram profesoară de matematică, iar aceste licee, ca şi cele industriale, erau foarte căutate. Puţini copii mergeau spre liceele teoretice, toţi voiau să iasă cu o meserie după terminarea şcolii, iar cele economice, în Bucureşti fiind destule, se aflau în top. Cum de ce? Pentru că, după ce terminau, dacă nu intrau la facultate, găseau slujbe de vânzători la diferite magazine", îmi spune vecina.
Aşa o fi!! Dar tot nu înţelegeam ce era aşa mare lucru să fii vânzător într-un magazin? "Păi, cum? Încă din clasa a IX-a elevii făceau practică în magazine. Asta însemna că erau asiguraţi cât de cât din punctul de vedere al procurării anumitor produse, precum mâncarea, pantofii, hainele, mobila, aparatura electrocasnică, parfumurile etc." Da, îmi aduc aminte că dacă aduceau pantofi la Clujana de pe Lipscani şi dacă nu cunoşteai pe nimeni acolo nu prea aveai cu ce să te încalţi.
Şi fenomenul nu se întâmpla neapărat acolo, la un magazin de încălţăminte. Vecina avea dreptate. "Din cauza lipsurilor" -, îşi continuă ea povestea - "elevii, chiar din clasa a IX-a, au învăţat să se descurce. Ştiau că au acces la anumite ingredinte, lucru foarte preţios, ei făcând practică în magazinele alimentare mari, la vremea respectivă. Fie că erau repartizaţi la raionul de carne, la mezeluri sau la pâine, nu avea importanţă: era bine oriunde!
Aşa începea micul trafic! Dacă tu îmi dai un litru de ulei şi un kilogram de făină, eu îţi dau o cutie de nes... sau de ce aveau ei nevoie. Se descurcau! Vânzătoarele cu experienţă «trăge
