In goana noastra spre nefiinta uitam ca doar la doi pasi de zgomotul orasului se afla locul unde s-a nascut vesnicia! Cei care isi au radacinile adanc infipte la tara, mai curand sau mai tarziu vor auzi glasul pamantului. Noi, cei care ne-am nascut “pe balcon” ramanem adesea uimiti de linistea sufleteasca pe care ne-o poate oferi o fie si o singura zi petrecuta la tara.
Duminica am fost doar acilea, la o aruncatura de bat de oras, in comuna Santana. In centrul localitatii toate institutiile aliniate ca un rezumat al orasului ce a ramas undeva in urma noastra, se continua in siruri de case, unele vopsite cu albastru de Marie, altele mai noi, pastrand doar vag linia traditionala. Case ordonate, curate, cu flori agatate pe la veranda, cate un caine lenes tolanit la soare, desi pe poarta sta scris: “atentie, caine rau!” Intr-o curte, un calut mare sculptat in lemn. Acolo cresc poneii unui muresean mutat la tara pentru traiul tihnit de pensionar. Expozitia de flori a transformat majoritatea caselor intr-un fel de magazine unde sub cortul de panza subtire erau etalate cele mai frumoase exemplare cultivate de florarii din zona. Din cand in cand cate o masina ce trecea in viteza pe drumul asfaltat destrama pentru cateva clipe linistea patriarhala. Rudele de la oras, satenii de duminica, dar si pensionari retrasi pe la casele lor de la tara, adevarate vile demne de cel mai luxos cartier din orice oras, stateau la taifas pe langa flori. Cu atata liniste povesteau despre cai incat am si uitat ca oricat m-as duce inainte, va trebui sa ma intorc! Am intalnit si oameni fericiti, dar nici macar un singur cetatean turmentat! E efectul florilor?
In goana noastra spre nefiinta uitam ca doar la doi pasi de zgomotul orasului se afla locul unde s-a nascut vesnicia! Cei care isi au radacinile adanc infipte la tara, mai curand sau mai tarziu vor auzi glasul pama