Şeful poliţiei municipiului Slobozia, Iosif Chirică, este implicat într-un scandal de proporţii, fiind prins la mijloc, între rivalităţile a două clanuri interlope: „Calu`” şi „Piticu’”. Postul de televiziune OTV a difuzat, sâmbătă seara, mai multe filmuleţe în care poliţistul apare în ipostaze jenante. Acesta era prezentat în stare avansată de ebrietate şi dormind cu capul pe masă în locuinţa unuia dintre interlopi, cunoscut sub numele de Gigi Piticu’.
Soţia lui lui Piticu’ susţine că are mai multe astfel de filmuleţe, familia ei fiind nevoită să-l înregistreze pe omul legii, pentru a proba faptul că acesta îi cerea în mod constant bani de la ei.
Mai mult, se vehiculează că şi şeful IPJ Ialomiţa, comisarul Stan Bîtlan, ar fi fost filmat în timp ce primea bani, într-un garaj.
Iosif Chirică nu a putut fi contactat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Daniela Salaoru, susţine că acesta este „de mai mult timp în concediu”, dar că „în prezent se desfăşoară o verificare internă pentru a se clarifica situaţia prezentată, urmând să se ia o decizie în scurt timp”.