Tinerii pot sta într-o pensiune cu puţine stele, dar preţurile sunt mai mari decât dacă ar sta într-un hostel. Turiştii care vizitează Timişoara au surprize când vine vorba de cazare. Dacă în alte centre turistice din România există mai multe hosteluri, adică hoteluri speciale, mai ieftine, destinate tinerilor, în Timişoara conceptul este aproape necunoscut. În schimb, turiştii au la dispoziţie mai multe pensiuni şi hoteluri până la cinci stele.
Agenţii de turism din Timişoara recunosc, la rândul lor, că oraşul nu este pregătit să cazeze tineri la preţuri reduse, dar adaugă şi faptul că cererea nu este foarte mare. În schimb, timişorenii care vor să viziteze alte ţări se interesează despre hosteluri, pentru că acestea reprezintă variante mult mai ieftine şi mai accesibile.
Pensiunile înlocuiesc hostelurile
„Este adevărat că cei care pleacă în străinătate vor să ştie ce hosteluri există acolo. Cele mai căutate sunt cele din Austria şi din Ungaria”, a declarat Monica Horeanu, agent de turism în cadrul agenţiei Ultramarin. Unii agenţi de turism sunt de partea proprietarilor de pensiuni, despre care spun că pot compensa lipsa unor hosteluri. „Într-adevăr, hostelurile pot fi mai ieftine şi avantajul este că fac parte dintr-o reţea, sunt la îndemâna tinerilor. Dar şi la pensiuni proprietarii sunt drăguţi, te iau de la gară, e o luptă pentru a-şi păstra clientela”, a declarat Maria Petran, agent în cadrul agenţiei de turism Colibri. Şi tinerii care vizitează Timişoara spun că le-ar fi convenabil un hostel.
„Mi se pare ciudat că nu am găsit hosteluri în Timişoara, am tot căutat pe net înainte de a veni, dar nimic. E drept că poţi găsit pensiuni ieftine, dar multe din ele sunt prost amenajate şi oricum sunt mai scumpe decât o cameră la un hostel din Viena, de exemplu”, a declarat un student din Craiova, Marian Noapteş,