Dacă iei Bucureştiul de la un capăt la altul n-ai să găseşti nici măcar o stradă "curată" din punct de vedere urbanistic. Sursa: Sorin Antonescu

Fie că dai cu ochii de vreo construcţie ridicată pe un spaţiu verde, un fost părculeţ sau scuar, fie că vezi turnuri construite la doi paşi de un pitic bloc comunist. Fie că îţi iese în cale un peisaj rupt parcă din teatrul absurdului, cu cetăţeni "ingropaţi" de-a dreptul de alţi cetăţeni, mai deştepţi - care au avut şi bani, şi tupeu – să-şi facă case mai mari situate cu doi metri mai sus de gardul celor dintâi (vezi cazul cetăţeanului Marius Dumitraşcu din Cartierul Latin).

Blocurile colorate strident de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, par a fi răul cel mai mic pe lângă aberaţiile urbanistice care ne înconjoară. Într-un oraş în care cuvântul arhitecţilor nu contează decât atunci când scandalul imobiliar a făcut valuri după valuri în presă, într-un Bucureşti în care consilierii din primării ţin mai degrabă cont de banii cu care ies la interval dezvoltatorii imobiliari decât de argumentele cu care-i contrazic specialiştii în arhitectură şi urbanism, lanţul aberaţiilor urbanistice pare fără sfârşit.

Cu fiecare zi ce trece, un nou contract absurd este încheiat între edili şi dezvoltatorii fără scrupule, care socotesc peticele de iarbă şi pomii din cartiere în mii de euro pe metru pătrat. Hectare întregi de pământ sunt acoperite cu blocuri moderne, care nu respectă nicio reglementare în materie de urbaism.

Articolele 487-489 din Codul Civil – care prevăd că orice construcţie trebuie să lase cel puţin doi metri distanţă de la fereastra casei până la limita de proprietate vecină – sunt ca şi inexistente pentru cei care-şi construiesc clădiri de birouri şi case în Capitală. Indiferent de sector. Nici măcar acordul vecinilor nu are mai mare importanţă (acesta fiind necesar