Începând cu acest număr, iniţiem o nouă rubrică, în care vom despica în patru firul celor mai importante, interesante şi controversate editoriale din presa scrisă.
Faptul că televiziunile mogulilor şi-au împărţit candidaţii la prezidenţiale, cu excepţia, evident, a lui Băsescu, se vede pe sticlă şi chiar dincolo de ea, în numirile care se fac în funcţiile cu pârghii de putere sau cu bani. Ultimul aflat pe lista de aşteptare este un finanţist din colecţia SOV, Enache Jiru, fost preşedinte al fondului de pensii MKB Romextera, al cărui acţionar era Delta Asigurări, firmă asociată lui Sorin Ovidiu Vântu, scrie Ioana Lupea în editorialul din Evenimentul zilei din 6 mai. Titlul sugestiv surprinde exact fenomenul pe care îl vedem în prim-time-uri: Geoană s-a predat lui Vântu. Interesant este însă cum s-a petrecut operaţiunea şi ce scrie în contractul de susţinere a candidatului PSD. Pentru a-i cuceri bunăvoinţa patronului Realitatea-Caţavencu, Mircea Geoană şi l-a făcut consilier de campanie electorală pe Cozmin Guşă, coacţionar la o firmă de consultanţă a lui Sorin Ovidiu Vântu. L-a înscăunat la şefia Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale pe Gelu Mărăcineanu, fost angajat al unei firme conduse de Liviu Luca, partener al lui Sorin Ovidiu Vântu, scrie Ioana Lupea. Mai mult, şeful PSD era gata-gata să-i predea tot partidul la pachet lui SOV, prin numirea lui Ioan Chelaru, din aceeaşi firmă, ca secretar general. Noroc cu grupul de putere VanghelieHrebenciuc, care s-a opus, dar care şi-a primit, şi el, partea ce i se cuvenea, Ionel Georgescu fiind numit şef al Direcţiei Generale Anticorupţie. Dar, aşa cum bine remarcă Ioana Lupea, dramatic ar fi ca, din dorinţa de a-i mulţumi pe toţi, Mircea Geoană să fie strivit într-o coliziune de interese divergente. Iar grupurile de putere să parieze pe altcineva, că doar are balta suficienţi candidaţi la preşedinţie. @N_P