Sergiu Savin a avut multe profesii. A fost regizor, scenograf, profesor, iar acum este pictor de icoane. Consideră că în pictura sacră s-au adunat toate firele vieții.

A descoperit teatrul relativ târziu, iar atunci l-au impresionat machiajul și luminile, nu piesa în sine. „N-am avut indecizii sau timpi morți în alegerea drumului meu. Mi s-a părut că așa s-a hotărât să fiu regizor și asta am ales”, spune el, convins și acum că așa trebuia să fie. Concurența a fost de 360 de candidați pe zece locuri. A intrat la clasa artistului emerit Ion Olteanu. Imediat după absolvire, profesorul său l-a invitat să-I fie asistent la televiziunea națională. „Am profitat de acel timp pentru a învăța cât mai mult. Asta mi-a folosit ulterior”, povestește artistul.

Teatru, teatru, teatru

Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în teatrele din țară. După absolvire a debutat la Teatrul Național din Iași, iar apoi a lucrat aproape cinci ani la cel din Timișoara. La Oradea a venit mai întâi ca regizor invitat. „Domnul Țugulea era director în vremea aceea. El mi-a propus să mă mut aici, și am făcut-o fără să mă gândesc prea mult”, povestește Sergiu Savin. Din Oradea a făcut apoi incursiuni în mai toate teatrele din țară și în multe din afara granițelor. A montat piese din tragedia greacă, dar și din clasicii germani sau români și din dramaturgia contemporană. „Pentru mine era foarte important să simt piesa, să facă parte integrantă din mine”, povestește el, amintindu-și cum a montat „Anton Pann” de Blaga la teatrul brașovean.

Director de teatru

Nu toți anii sunt generoși pentru regizori. „Am avut un an în care n-am lucrat nimic. Am fost atât de deprimat, încât am promis că primesc orice ofertă”, își amintește el, precizând că atunci au venit trei în același timp, în trei orașe diferite. A lucrat ca un nebun și a scos-o la capăt c