Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Câinii roşii” aleargă spre titlu pe stomacul gol

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 mai 2009 ·

Dinamo e lider în Liga I la fotbal, însă fotbaliştii au primit doar promisiuni că vor fi plătiţi pentru efortul depus în acest final încins de sezon (lupta pentru titlu se dă între trei formaţii înşirate pe distanţa a patru puncte). Sursa: Octavian Cocoloș

Conducerea „roş-albilor” se bate cu pumnul în piept că vrea performanţă, dar nu oferă în schimb decât vorbe fără acoperire. Fotbaliştii n-au încasat niciun ban pentru remiza din Ghencea, rezultat recepţionat de oficiali drept unul pozitiv, iar ameninţarea şefilor este că nu vor vedea niciun ban dacă vor rata titlul şi grupele Ligii. La Dinamo a fost ieri zi de salariu. Jucătorii ar fi trebuit să încaseze primele pentru victoriile obţinute luna trecută. Când au ajuns la bancomate, fotbaliştii au constatat însă cu stupoare că şefii au uitat să-i plătească.

„Am verificat conturile şi nu ne-a intrat niciun ban. Ni s-a spus însă că statele de plată au fost semnate”, ne-a dezvăluit un jucător al liderului. „Nu ne rămâne decât să alergăm pentru glorie. Jucăm deacum pentru culorile clubului. Facem muncă patriotică”, a declarat, ironic, un alt „câine”.

Pe Cristi Borcea nu-l doare gura

Cristi Borcea foloseşte o metodă demagogică pentru a-şi motiva echipa. Preşedintele executiv al „roş-albilor” le-a stabilit o primă-record elevilor lui Mircea Rednic.

Jucătorii au promişi 30.000 de euro de căciulă, dacă înşiră şapte victorii în ultimele opt etape ale sezonului. „Aveam voie să facem o singură remiză, în meciul cu Steaua. De-acum nu mai putem face niciun pas greşit. În ultimele patru etape, trebuie să obţinem tot atâtea victorii, pentru a primi banii promişi”, afirmă, îngrijoraţi, jucătorii. În ultimele patru runde, Dinamo mai are de jucat cu FC Timişoara (acasă), Unirea Urziceni (deplasare), FC Braşov (a) şi cu FC Argeş (d), fiind greu să se impună pe linie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°