Uniunea Europeană va începe, până în luna septembrie, să aplice teste de stres pentru a analiza comportamentul sistemului bancar, dorind să verifice astfel capacitatea instituţiilor de credit de a face faţă crizei economice şi dacă acestea dispun de suficient capital. Testele de stres vor fi efectuate de autorităţile locale de control al sistemului financiar, sub o îndrumare şi metodologie comună elaborată de Comitetul European al Supraveghetorilor bancari. "Decizia a fost lu
Uniunea Europeană va începe, până în luna septembrie, să aplice teste de stres pentru a analiza comportamentul sistemului bancar, dorind să verifice astfel capacitatea instituţiilor de credit de a face faţă crizei economice şi dacă acestea dispun de suficient capital.
Testele de stres vor fi efectuate de autorităţile locale de control al sistemului financiar, sub o îndrumare şi metodologie comună elaborată de Comitetul European al Supraveghetorilor bancari.
"Decizia a fost luată de miniştrii de Finanţe din UE. Aceştia au hotărât să solicite Comitetului organizarea unor teste de stres. UE nu va analiza băncile individual, precum în SUA, ci sistemul bancar în ansamblu, fapt care va arăta rezistenţa acestuia şi eventualul necesar de capital suplimentar", a declarat o sursă din Uniune.
În SUA, rezultatele testelor de stres, efectuate de autorităţi pe 19 dintre cele mai mari bănci locale, arată că zece instituţii de credit au nevoie de capital suplimentar de 74,6 miliarde dolari pentru a se proteja în faţa unei eventuale intensificări a crizei financiare.
SURSA: Mediafax