Devastate de către severinenii făţă simţ de răspundere, spaţiile de joacă pentru micuţi vor intra într-un amplu proces de reailitae. În plus, vor mai apare alte 10 pacuri noi, pntru care primăria punec la bătaie 1 milion de lei.
Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va organiza în cursul acestei luni, licitaţia lucrărilor de amenajare a 10 parcuri noi de joacă pentru copii. Acestea vor fi amplasate pe terenurile descoperite şi virane dintre blocuri. Valoarea lucrărilor la acest proiect se ridică la un milion de lei şi constă în amenajarea terenurilor, împrejmuirea lor şi dotarea cu leagăne, bănci, topogane, mese de tenis, dar şi alte obiecte de mobilier pentru petrecerea timpului liber de către micuţi. „Severinul este codaş la spaţiile de joacă pentru cei mici, de aceea am hotărât înfiinţarea de alte 10 noi terenuri de joacă. Important este faptul că toate aestea vor avea spaţiu verde, gazon, flori şi pomi. Încercăm astfel să atragem copii, dar şi tinerii să petreacă mai mult timp în aer liber, nu numai în faţa calculatoarelor”, a declarat primarul Constantin Gherghe.
Cele existente sunt deplorabile.
Cu ani în urmă, în municipiul Severin au fost amenajate de altfel în jur de 12 locuri de joacă pentru cei mici, unele între blocuri, altele fiind amplasate chiar în inima unor parcuri, însă la ora actuală ele arată ca după un bombardament. Gărduleţele au fost puse la pământ, băncile rupte, topoganele şi leagănele devastate, chiar dacă multe dintre ele se află în apropierea blocurilor sau a instituţiilor de învăţământ. Fiind construite în totalitate din lemn, toate aceste obiecte de mobilier ale parcurilor au atras atenţia hoţilor şi a celor care aveau probleme cu aprovizionarea cu lemne pe timpul iernii. Au fost rupte, dezasamblate şi luate, iar ce a scăpat de mâna hoţilor, zace la întâmplare, cei mici fiind mereu în pericol de a se lovi. „La ora