Târgul de vechituri ţinut în fiecare marţi în Piaţa Independenţei adună săptămânal zeci de oameni care îşi vând haine, pantofi, apratură şi obiecte dintre cele mai banale, la preţuri de nimic „De circ o fost piaţa asta şi de circ o rămas”, îşi dă, zâmbind, cu părarea Ioan Ioan, un bărbat care aruncă o privire la furnicarul de oameni care îşi vând cam tot ce se găseşte prin casă pentru un leu sau doi.

„Trei lei, hai doi lei”, se târguieşte un vânzător pentru un aparat electronic. Iuliana Dobrea a venit cu o maşină încărcată cu haine. „Îmi vând hainele. Aceasta este o rochie de mireasă, foarte frumoasă”, arată ea veselă. „Dar nu prea vând mare lucru. Ultima dată am vândut de doi lei cincizeci, şi n-am putut nici să-mi iau o smântână din piaţă. Acum am venit cu bani de acasă”, spune ea râzând. Pe „tarabele” aşternute direct pe asfalt, este imposibil să nu găseşti orice îţi trece prin cap: capace de oale, răzătoare, piepteni, farduri, pantofi, şosete, faruri de maşini, casetofoane, cărţi, încărcătoare, casete cu lăutari, agrafe, jucării de pluş, papuci de casă şi chiar mânere pentru sertare. Grupuri de bărbaţi discută aprins la „standurile” cu piese auto sau cu unelte de pescuit. Femeile târguiesc o perdea, o fustă mai arătoasă sau o pereche de pantofi.

 Obiecte valoroase la preţuri infime

În tot vacarmul de obiecte dintre cele mai comune, îţi mai cad ochii pe câte o piesă veche, ce pare să valoreze mai mult decât este cotată. „Am cântarul acesta de cântărit aur care e vechi de aproape 100 de ani. Cer pe el numai 30 de lei”, spune Augustin Varga, negustor fidel al târgului. La el vin de multe ori colecţionari cunoscători, care îi analizează marfa şi achiziţionează câte ceva. Andrei Logigan are expuse, pe o fâşie de nailon, o mână de obiecte îngălbenite de vreme: câteva gravuri pe care se putea citi ceva în germană, un album cu