Sorin Ioniţă: "Nu ştiu de ce nu m-am mirat deloc când am aflat zilele trecute, în urma flagrantului organizat de ziariştii de la „România Liberă”, că arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, păstoreşte o mică reţea de mânărit regulile academice, în parteneriat cu conducerea universităţii din Constanţa, astfel încât, contra o găină, nişte sticle de vin şi câteva sutici de euro, orice loază să poată ajunge popă."

Poate pentru că, în mod similar, acum vreo trei ani îşi prezenta senin la radio angajamentul la Securitate ca pe un gest firesc, patriotic, „o prelungire a jurământului militar”?

Corupţia de acum, la fel ca turnătoria de atunci, ar trebui probabil privite ca un fel de (citez din acelaşi) „ jurământ de credinţă faţă de ţară şi neam”. Că nu pentru sine se nevoieşte atâta ÎPS, o, nu, ci pentru întărirea sfintei Biserici strămoşeşti, din care, conform doctrinei, facem cu toţii parte, fraţi români, mai mult sau mai puţin oneşti, în frunte cu nenea Caţavencu şi Farfuridi. Ierarhia ortodoxă pare să accepte senină asemenea lacune morale la vârf, ca şi cum ar fi cel mai normal lucru din lume să vezi călugării aliniaţi în sunet de trompetă sub steagul naţiunii, servind patria sau facând trafic de funcţii la schimb cu traista de mălai.

Şi am avut atunci o relevaţie: dacă noi am evitat în anii ‘90 soarta fraţilor sârbi, asta nu se datorează faptului că Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar fi neapărat mai altfel decât vecina, ci mai curând şansei. Pe undeva i-o datorăm şi lui Ceauşescu, căruia trebuie să-i recunoaştem măcar consecvenţa în ateism: el n-a dorit, ca Miloşevici, să-şi ataşeze Biserica la rever. Dimpotrivă, a persecutat- o până în ultima clipă. Dacă i-ar fi dat prin cap, ca altora, să îmbrace mantia credinţei în negrii ani ‘80, pentru sprijin popular, tare mi-e teamă că navea decât cu ochiul semn a face, iar div