Două femei din Statele Unite, ambele născute în 1953, au aflat zilele trecute că au fost încurcate la naştere.
Mamele lor erau vecine şi au rămas însărcinate în acelaşi timp. După naştere, personalul medical dintr-o clinică din Oregon a luat cele două fete pentru a le îmbăia.
Când una dintre fetiţe a fost readusă în salon, Marjorie Angell a insistat că acela nu este copilul ei. Asistentele au calmat-o şi au reuşit să o convingă că nu se făcuse nicio greşeală.
Abia peste 56 de ani, Kay Rene Reed Qualls şi DeeAnn Angell Shaffer au aflat că au fost încurcate la naştere. Suspiciuni aveau încă de anul trecut, când fratele lui Kay, Bobby Reed, a aflat de greşeală de la o bătrână, care a preferat să nu îşi dezvăluie identitatea. Aceasta i-a prezentat o fotografie care demonstrează asemănările dintre Marjorie Angell şi Kay Reed.
Cele două femei, ambele măritate, au fost de acord să facă testul ADN. Analizele finalizate recent au dovedit că femeia misterioasă, vecină cu ambele femei care născuseră în '53, avusese dreptate.
Alte cazuri asemănătoare
În octombrie 2007, două femei din Cehia dădeau în judecată o unitate medicală, după ce testele ADN au arătat că fetiţele lor fuseseră încurcate imediat după naştere. Evenimentul avea loc în oraşul Tebnic, aflat la 160 de kilometri de capitala Praga. Părinţii copiilor au primit compensaţii financiare din partea guvernului ceh.
Fetiţele au ajuns la adevăraţii lor părinţi după 10 luni de la încurcătură.
Povestea tristă a unor români
În iulie 2008, o femeie din judeţul Vrancea năştea un copil, la spitalul din Focşani. Ecografiile dinaintea naşterii au arătat că femeia aştepta o fetiţă. După naştere, femeia susţine că ginecologul i-a spus că a născut o fetiţă, dar că aceasta nu a supravieţuit.
Când au mers să