Victor Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei de la Timişoara, este liber timp de un an pentru a se trata într-un spital specializat. Sursa: Andrei Spirache
Aşa au hotărât, ieri, magistraţii Tribunalului Militar Teritorial Bucu reşti, după ce generalul în rezervă a cerut, în repetate rânduri, eliberarea pe motive medicale . Odată cu decizia de a-l elibera, instanţa i-a impus lui Stănculescu şi o serie de restricţii: nu poate ieşi din Bucureşti sau din judeţul Ilfov fără acordul judecătorilor, trebuie să se prezinte la poliţie când este chemat, nu-şi poate schimba locuinţa fără să anunţe şi, nu în ultimul rând, nu are voie să folosească sau să deţină arme.
Avocatul Alice Drăghici, apărătorul generalului, a declarat că decizia instanţei „este una istorică, la fel de importantă ca şi cea prin care a fost condamnat”. Stănculescu a fost pus în liberatate din Spitalul Penitenciar Jilava, unde şi-a executat până în prezent pedeapsa, tot ieri, în jurul orei 17.30.
El are acum posibilitatea să-şi trateze afecţiunile - leucemie acută şi multiple afe cţi u ni cardiace -, care, potrivit avocatului său, la cei 81 de ani, i-ar putea fi fatale. Decizia magistraţilor a fost atacată de procurori cu recurs. Mihai Chiţac - condamnat şi el, în acelaşi dosar pentru că, împreună cu Stănculescu, ar fi participat la uciderea a 72 de oameni şi rănirea altor 250 - s-a reîntors în penitenciar, după o „pauză” de trei luni petrecute în libertate, tot din motive medicale.